În urma incidentului produs dimineață, 6 februarie, când 5 elevi dintr-o clasă a Școlii Gimnaziale Petru Vodă (Poiana Teiului) s-au intoxicat cu monoxid de carbon, s-a luat decizia evacuării întregii școli. Toți cei 134 de elevi din 7 clase au fost trimiși acasă până la remedierea situației. Inspectorul general școlar Mihai Obreja a dispus o anchetă pentru a se clarifica de ce s-a produs incidentul și care este starea tehnică a centralei termice. „Cei de la ISU au stabilit că sunt scăpări de gaze și s-a decis suspendarea cursurilor până la remedierea cauzei, ca să nu punem elevii în pericol. Cei 134 de elevi au fost transportați înapoi acasă cu microbuzele școlare. Am decis constituirea unei comisii și am cerut conducerii școlii toate documentele privind montarea și întreținerea centralei termice”, a declarat șeful Inspctoratului Școlar Județean Neamț. Măsura suspendării cursurilor este valabilă cel puțin până se va ajunge la o concluzie în urma verificărilor la centrala termică și la instalația de încălzire din școală. (C.I.)

Elevi evacuați și cursuri suspendate din cauza scăpărilor de gaze la școala de la Poiana Teiului
Autor:
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult


