Pentru că sunt o serie de noutăți, Ministerul Educației a publicat un ghid al regulilor de organizare și desfășurare a evaluării naționale din perioada 22-25 iunie 2021.
Absolvenții de clasa a VIII-a din acest an susțin probele scrise pe durata a 120 de minute și vor avea la dispoziție 15 minute în plus pentru completarea datelor de identificare.
Sunt permise notări noi pe foile de examen: la română, corectarea în căsuța de răspuns se face cu o linie orizontală și alături se scrie litera asociată răspunsului corect, marcajul x greșit se corectează prin tăierea cu o linie orizontală și apoi bifarea cu x a răspunsului considerat corect, se pot face sublinieri cu creion sau pix albastru, la matematică se corectează un răspuns de la subiectul I sau II prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea răspunsului considerat corect, figurile geometrice pot fi completate și marcate cu creion sau pix, dar figurile geometrice trebuie realizate doar în spațiul destinat anume pe foaia de examen.
Singurii elevi care vor putea mânca în timpul probelor scrise sunt cei diagnosticați cu diabet și care au primit aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale. Aceștia vor putea intra în sală cu dispozitive de măsurare a glicemiei, dacă școala nu poate asigura glucometru. Elevilor diabetici li se permite și administrarea de insulină în timpul examenului.
Etapa specială dedicată elevilor care nu vor putea participa la sesiunea din luna iunie, sau care lipsesc justificat de la una din probele scrise, va avea loc în perioada 5-7 iulie 2021.
Iată ghidul complet al regulilor:
GHID_EV_NAT_VIII_2021C.I.