Ediţia a V-a a Galei Premiului Naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia, va avea loc luni, 1 martie. Evenimentul organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ este programat la ora 12:00, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ. În cadrul aceleiaşi ceremonii, scriitorul Dan Stanca, laureatul anului trecut, va primi, din partea Primăriei şi Consiliului Local Târgu Neamţ, titlul de Cetăţean de onoare al oraşului de pe malurile Ozanei.
“Proiect cultural important, Premiul naţional pentru proză Ion Creangă, Opera omnia, a fost iniţiat în 2017, fiind urmărită punerea deplină în valoare a memoriei marelui clasic al literaturii române, Ion Creangă, originar din Humuleşti-Târgu Neamţ, considerat printre marii scriitori europeni ai modernităţii, precum şi a recunoaşterii creatorilor noştri de talent. Premiul se acordă pentru întreaga operă în genul prozei unui autor român, care s-a impus conştiinţei publice autohtone sau pe plan internaţional, cu lucrări de certă valoare şi ţinută artistică, unanim apreciate de critica literară şi de marele public”, precizează organizatorii.
În cadrul proiectului este prevăzută editarea unor antologii sau a unor opere integrale din creaţia laureaţilor, până acum fiind editate „Ivan Turbincă şi Iapa Troiană“ (D.R. Popescu), „Amintiri ale celui ce pare că am fost” (Nicolae Breban), „Viaţa altora” (Eugen Uricaru). Cei patru laureaţi de până acum sunt academicienii Dumitru Radu Popescu (2017) şi Nicolae Breban (2018) şi scriitorii Eugen Uricaru (2019) şi Dan Stanca (2020).
La această ediţie, ca preşedinte al juriului, a fost desemnat scriitorul Nicolae Breban, membru al Academiei Române. Alături de domnia sa, în procesul de jurizare au mai fost implicaţi scriitorii şi criticii literari: Bogdan Creţu (prof. univ. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Director al Institutului de Filologie „Al. Philippide” Iaşi), Mircea A. Diaconu (prof. univ. dr., Prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava), Constantin Dram (prof. univ. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi), Adrian Dinu Rachieru (prof. univ. dr. la Facultatea de Filologie, Universitatea Timişoara), Theodor Codreanu (critic literar, prof. dr.), Cristian Livescu (critic literar, Preşedinte al Societăţii Scriitorilor din judeţul Neamţ).
Nominalizaţii Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia, ediţia a V-a, au fost stabiliţi în urma unei anchete minuţioase făcute de organizatori în mediile literare. Aceştia sunt (în ordine alfabetică): Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, Radu Aldulescu, Petru Cimpoeşu, Radu Cosaşu, Doina Ruşti, Dumitru Ţepeneag. (ZCH NEWS)