Economii fără voie la bugetul Primăriei Piatra Neamț

Foarte darnică de obicei cu asociațiile și ONG-urile care depun proiecte și obțin bani conform legii 350/2005, Primăria Piatra Neamț a făcut, fără să vrea, economii la bugetul local. Este vorba de peste 3,2 miliarde de lei vechi, bani pe care cei ce i-au obținut la sesiunile de finanțare din anul 2017 conform legii 350, ori nu reușit să-i cheltuiască,ori dacă i-au cheltuit, nu au reușit să-și justifice cheltuielile pentru a-i putea deconta.

Este și cazul Biroului de Comunicare și Management Integrat din cadrul Primăriei Piatra Neamț – care se ocupă de organizarea de evenimente în oraș – care a făcut economii de 29.249,44 lei, pentru că nu a reușit să cheltuiască în totalitate sumele alocate de Consiliul Local Piatra Neamț pentru organizarea unor manifestări cum ar fi Zilele Orașului sau pentru participarea Municipiului Piatra Neamț la Târgul de Turism al României. (I.Ș.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...