Copii mergând spre şcoală cu buchete în mâini, claxoane, cozi la giratoriu, oameni grăbiţi. Flori. Bărbaţi cu braţele pline de lalele, frezii, trandafiri, femei frumoase, vesele, proaspete. Zâmbete, urări, îmbrăţiţări, mesaje. Flori. Azi ea, femeia, este mai mamă decât tot anul, mai soţie, mai iubită, cea mai dragă profesoară, cea mai zâmbitoare doctoriţă, cea mai amabilă vânzătoare. Pentru că astăzi e ziua ei.

În nicio zi din an nu vezi atâţia bărbaţi preocupaţi să cumpere cel mai potrivit cadou sau stând cuminţi la coadă la florărie, dar nici atâtea oferte la masaj, la coafor, la restaurant sau la spectacole. Azi, ea , femeia, e primită peste tot cu drag.

În nicio zi din an, nu ies pe străzi atâţia poliţişti, pompieri şi jandarmi care să ofere flori doamnelor (mulţumim ISU Neamţ şi reprezentanţilor UNPR care au făcut ziua mai frumoasă femeilor din redacţia noastră). Şi după ce tot anul se aude în trafic veşnica replică zeflemitoare „femeia la volan”, astăzi, ea este, indiscutabil, şi cel mai bun şofer. Pentru că astăzi este 8 martie!

Articolul precedentMarii câştigători ai Concursului „PROSOFT@NT”
Articolul următorBeţie sfârşită cu o crimă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

2 COMENTARII

  1. De ziua barbatului, sunt sigur ca vom fi intampinati de cei de la isu, politie si alte structuri oriunde ne vom afla cu cate un pet de bere, desigur fara alcool . Sau cu o amenda in forma de floare .

Comentariile sunt închise.