Deși abia a mai fost arestat un bărbat din Neamț care n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să dea foc mașinii fostei neveste, un romașcan a procedat exact la fel. Aflat în conflict cu fosta concubină, care obținuse ordin de protecție, bărbatul a pândit momentul în care femeia a parcat mașina în apropierea locuinței părinților ei, undeva pe strada Dobrogeanu Gherea și, în seara de 19 aprilie, i-a dat foc. Se pare că a avut priceperea necesară, întrucât autoturismul a ars în totalitate, în ciuda intervenției pompierilor. În aceeași seară, polițiștii au început cercetările și l-au identificat pe piroman.

incendiu masina noaptea 1“În urma investigațiilor efectuate, a fost depistat un bărbat de 41 de ani, din Roman, care, pe fondul unui conflict mai vechi cu partea vătămată, a incendiat autoturismul acesteia, aflat în parcarea unui bloc de pe strada CD Gherea”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. “Totodată, polițiștii au stabilit că bărbatul se afla sub măsura controlului judiciar la momentul săvârșirii faptei, anterior acesta fiind arestat preventiv pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată pentru luarea măsurii arestului preventiv”. (C.M.)

Articolul precedentAlegeri pe 11 iunie în 9 localităţi
Articolul următorDefinitivat Neamţ: 3 absenți și 15 retrași
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.