Actualizare:
În urma celor 21 de percheziții domiciliare efectuate pe 2 aprilie, 6 persoane au fost conduse la sediul I.P.J. Suceava pentru audieri. „Au fost descoperite și ridicate 20 de arme (13 arme letale și 7 arme neletale, toate deținute ilegal), 11 componente esențiale pentru arme letale, 6 dispozitive de diminuare a sunetului, un încărcător destinat armelor letale, 3 dispozitive de ochire pe sistem laser, 3 lunete, 2 binocluri, 1.503 elemente de muniție letală de diferite calibre, 111 elemente de muniție neletală, 400 de grame de pulbere neagră, 227 de trofee, o capcană, 30 de articole pirotehnice din categoriile F3 și F4 și 9 telefoane mobile”, anunță Poliția Suceava. Cercetările sunt continuate de care polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. În cauză sunt acuze de săvârșire a infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic, urmând a se stabili cu exactitate proveniența, circuitul și trasabilitatea armelor.
Știre inițială:
În ultima perioadă de timp mai multe descinderi imobiliare au avut loc în județul Neamț în cauze penale cu acuze de braconaj (amănunte aici). Acum acțiuni similare au loc în Suceava, iar anchetatorii anunță 21 de percheziții domiciliare referitoare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor. „La această oră, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase pun în executare 21 de mandate de percheziție domiciliară, la persoane din mai multe localități din mediul rural, din județul Suceava, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
Anchetatorii spun că este vorba de un dosar complex, coordonat de magistrați din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Din primele date ale anchetei ar fi vorba de arme de vânătoare introduse ilegal în țară și utilizate pentru acte de braconaj, fapte care ar fi avut loc în perioada 2024 – 2025. De menționat că în cadrul acestui dosar penal sunt angrenați polițiști din mai multe județe, inclusiv Neamț.
„Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Ordine Publică, Serviciului Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, precum și de sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor arme, explozivi și substanțe periculoase Iași, Bacău, Neamț, Bistrița, Maramureș și Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale”, mai arată sursa citată.
Vom reveni cu amănunte.
FOTO – VIDEO IPJ Suceava
(G. S.)