După incendiu / Curățenie contabilă la Urban

mall

Fără vreo legătură evidentă cu incendiul de la Piața centrală, în ultima ședință a Consiliului Local Piatra Neamț a avut loc o operațiune care să pună niște lucruri la locul lor, din punct de vedere financiar contabil. Este vorba despre o sumă foarte mare, de 1.135.117,55 lei, cu care a fost scăzut capitalul social al societății primăriei. Exprimarea din hotărâre este nefericită, cum că ar vorba despre plăți efectuate de Urban pentru municipiul Piatra Neamț. În realitate, este vorba despre contractul de societate civilă încheiat între Urban și Primărie și despre novațiile pe baza cărora s-au făcut investiții în oraș. Prin acest tip de contracte, de societate civilă, semnatarii pun în comun resursele de care dispun în vederea atingerii unui scop. Novațiile despre care discutăm presupun înlocuirea unei obligații existente cu o alta.Suma despre care este vorba reprezintă costurile dintr-un prim contract de la construcția mall-ului de peste Cuejdi, așa-zisul Forum Shopping Center. Printr-un contract de novație, obligațiile avute de CMI Urban au trecut la Primărie, dar obiectivul, în acte, a rămas în dreptul Urban. Hotărârea Consiliului Local readuce lucrurile în făgașul lor firesc, mai ales că, în acest moment, Urban doar prestează servicii pentru primărie în ce privește mall-ul.

Operațiunea despre care vorbeam, destul de complicată, vine destul de târziu și asta ar putea ridica semne de întrebare. La fel cum semne de întrebare pot apărea la celebrele contracte de societate civilă, unde autoritatea publică își pune resursele ei alături de Urban, care este tot a autorității publice, pentru realizarea unui obiectiv care s-a tot plimbat, în funcție de interese, posibilități de deduceri fiscale sau alte asemenea lucruri, de la unul la altul, între cei doi semnatari ai contractului.

Vlad Bălănescu

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO. „Ștafeta Veteranilor” a plecat din Piatra Neamț către Iași

    Voluntarii militari și civili nemțeni, din cadrul asociației Invictus România, au preluat ștafeta...

    Ghidul autoexcluderii: Cum funcționează întreruperea accesului la jocuri

    Autoexcluderea îți permite să iei o pauză de la jocurile de noroc și...

    Neamț. Casă din satul Hoisești spulberată de flăcări

    Locuința unei familii din satul Hoisești, comuna Mărgineni, a fost distrusă în întregime...

    Botoșani. Aproximativ 25 000 de țigarete de contrabandă, confiscate în urma unor percheziții

    Polițiștii au confiscat aproximativ 25 000 de țigarete de contrabandă și 300 de...

    Sfânta Cuvioasă Parascheva – tradiții și obiceiuri

    Cuvioasa Parascheva a fost cinstită în Biserica Creștină strămoșească veacuri de-a rândul. Încă...

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...