Se numește Nistor Ion, are 84 de ani împliniți, este din comuna Ion Creangă și este protagonistul unui filmuleț care a devenit viral pe Facebook și care, drept urmare, a stârnit o adevărată furtună. Furtună care amenință să se abată asupra Spitalului de Urgență Roman și care deja a stârnit mii de reacții. Unul din cei care au reacționat (tot pe Facebook) a fost și Raed Arafat.
Filmulețul de pe Facebook prezenta un pacient aflat în Centrul de Primiri Urgenţe din spitalul romaşcan, care era ignorat de personalul medical. Dată fiind amploarea scandalului, conducerea Spitalului de Urgență Roman a susținut sâmbătă, 7 ianuarie, o conferință de presă. Au participat dr. Maria Andrici, managerul general al spitalului, dr. Oana Onu, directorul medical și dr. Maria Tălmăcel, medicul coordonator al Centrului de Primiri Urgențe.
A fost prezentat cazul pacientului de pe Facebook: un bătrân trecut de 84 de ani, din comuna Ion Creangă, diagnosticat cu adenom de prostată şi purtător cronic de sondă urinară. „În intervalul 1 august 2016 – 6 ianuarie 2017, pacientul s-a prezentat de 27 de ori în Centrul de Primiri Urgențe, cu aceeași simptomatologie, respectiv pentru schimbarea sondei urinare și – periodic – pentru constipație habituală”, a spus dr. Oana Onu. „Facem mențiunea că, în data de 16 noiembrie, s-a prezentat de două ori… având foi de prezentare diferite. Aceste sonde urinare se schimbă la interval de 3 săptămâni în mod normal; dar, dacă pacientul nu urmează tratamentul prescris și nu ascultă recomandările medicilor, sonda se înfundă mult mai repede. În cazul nostru pacientului i s-a schimbat sonda, în medie, după numai 3 zile”.
„Trebuie să vă spun că am remarcat un fapt: niciodată pacientul nu a venit însoțit de cineva din familie; vine întotdeauna singur, cu ambulanța, dar nepregătit să rămână internat. Aceeași prezentare, cu aceleași simptome – cu dureri și usturime din cauza sondei, cu infecție urinară – a fost și în august și nu s-a făcut nici un tratament la domiciliu… deși, de fiecare dată, i s-a recomandat tratament cu antibiotic la domiciliu… pentru că noi, în CPU, îi punem perfuzii, îi facem antispasmice, inițiem tratamentul cu antibiotic, dar toate acestea trebuie continuate acasă”, a spus dr. Maria Tălmăcel, coordonatorul Centrului de Primiri Urgențe. „Un alt motiv pentru care acest pacient se prezintă la urgență este o constipație… și noi îi facem și clisme… Dar nu cred că asta este o urgență! Acest pacient are nevoie de îngrijire la domiciliu, de aceasta are nevoie.”
În momentul de față pacientul este internat în Secția Chirurgie a spitalului romașcan. La întrebarea de ce acum a fost internat și altădată nu, managerul general Maria Andrici a răspuns: „Despre acest caz a fost informat și domnul primar Micu și dânsul ne-a recomandat să-l internăm până luni, pentru ca apoi să-l putem trimite la Spitalul județean și să evităm acest du-te-vino al pacientului, dar și abuzul de ambulanță…”
La întrebarea noastră privind referirea domnului Raed Arafat la „o persoană pentru monitorizare în sala de așteptare”, dr. Maria Tălmăcel a răspuns: „protocolul de triaj este foarte bine reglementat; este realizat de către un asistent, care este în permanent contact cu pacienții și cu aparținătorii din camera de triaj și din sala de așteptare și are o viziune de ansamblu asupra a ceea ce se întâmplă. Știe care sunt pacienții următori, știe în ce ordine trebuie aceștia să intre; avem de asemenea un monitor și aparatura necesară pentru a lua o tensiune, o saturație celor aflați în spațiul de așteptare.”
DoctorițaTălmăcel a ținut să adauge: „Eu înțeleg că sunt mulți pacienți, pot să înțeleg că unii vin pentru orice la urgență, și nu-i refuzăm, dar ei – fiind mulți – sunt nemulțumiți de timpii de așteptare… Peste tot în țară este o problemă cu timpii de așteptare, dar să vă spun, ca exemplu, că în data de 5 ianuarie am avut 90 de prezentări; în data de 4 am avut 120, iar în 3 ianuarie am avut 144 de pacienți! Faceți un exercițiu de imaginație ce înseamnă numai să saluți 144 de oameni… darmite să-i vezi inițial, să intervii de primă urgență, să le recoltezi analize, să le recomanzi un prim tratament, să îi vezi încă o dată după ce avem rezultatele investigațiilor care le-au fost făcute, să le explicăm ce urmează… Suntem și noi oameni și – uneori – obosim, dar încercăm oricum să fim cea mai bună «variantă» a noastră, cea mai politicoasă și cea mai profesionistă; dar în condițiile în care explicăm același lucru de trei ori, de patru ori, de cinci ori unui pacient, în condițiile în care un bolnav cronic vine de nenumărate ori și abuzează de ambulanță, trebuie să admiteți că avem și noi limite…”
Filmul ultimei prezentări a fost expus de managerul general, dr. Maria Andrici: „pacientul a venit cu ambulanța; asistentul de pe ambulanță l-a predat asistentului de triaj, care l-a recunoscut, cum să spun, este «de-al casei», vă dați seama…, dar l-a întrebat totuși ce problemă are. Pacientul a răspuns că a venit să schimbe sonda (toate acestea apar pe înregistrările camerelor de supraveghere din CPU…), dar cele două paturi erau ocupate cu alți pacienți și atunci i s-a spus să aștepte pe hol, nefiind o urgență cod roșu (adică să lași orice și să-l iei pe el…)”.
Întorcându-ne la pacientul Nistor, pe acesta l-am găsit într-un salon al Secției Chirurgie. Ușor confuz, dar mulțumit de serviciile medicale: „Medicii m-au luat frumos… m-au luat… mi-o schimbat chiar dom’ doctor sonda…” Cât privește trimiterea lui la Spitalul județean, Ion Nistor are altă opinie: „Eh, mă mai duc acu’, la 85 de ani pe la alți doctori… stau aici cât m-or ținea și pe urmă mă duc acasă…”. (D. AILINCĂI)