După 3 ani, dr. Uleia a pierdut procesul cu ANI

Fost director al Spitalului Bicaz și, simultan, consilier local, dr. Ion Uleia a pierdut, definitiv, procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI), la capătul a 3 ani de procese. „Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 27 din 27 februarie 2015 a Curţii de Apel Bacău – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamantul Uleia Ion, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2017”, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție.

Bineînțeles, pentru medic este o înfrângere personală, mai ales că, în primă fază, Curtea de Apel Bacău îi dăduse dreptate și anulase raportul ANI. Din punct de vedere al consecințelor, însă, medicul nu are motive să-și facă griji. El nu mai este consilier local la Primăria Bicaz din anul 2016, iar la spital nu mai deține nicio funcție de conducere.

Dr. Ion Uleia a fost declarat incompatibil de ANI pentru că, în perioada 22 decembrie 2010 – 20 decembrie 2013, a deținut, simultan, funcția de consilier local și funcția de manager al Spitalului Orășenesc Bicaz. Medicul s-a apărat susținând că spitalul nu avea activitate în perioada respectivă. Spitalul, însă, a fost închis în aprilie 2011 și redeschis în noiembrie 2014. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

VIDEO-FOTO. Accident grav la Vânători Neamț

Un accident grav a avut loc la Vânători Neamț...

Cât costă rovinieta de la 1 octombrie

De astăzi, joi – 1 octombrie 2026, tariful pentru rovinietă se modifică, șoferii de autoturisme vor plăti rovinieta în funcție de durată și de norma de poluare a vehiculului. Noua grilă introduce tarife distincte pentru tipuri de mașini diferite: mașinile electrice, Euro VI, Euro V-IV și Euro III-0. Tarifarea nouă se face după o directivă europeană, pe principiul „poluatorul plătește”.