După 15 ani, dr. Valentin Goga nu mai este șef la Infecțioase

piatra neamt sectia contagioaseDr. Valentin Goga, șeful secției de Boli infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, de peste 15 ani, a fost nevoit să părăsească funcția de conducere începând cu astăzi, 1 septembrie. Cea care a fost numită în locul său șef al secției de Boli infecțioase, este dr. Daniela Burghelea. Motivul schimbării ține de câteva neconformități găsite pe secție de către cei de la CoNAS, în timpul vizitei pentru acreditare.

„În urma vizitei CoNAS, pentru acreditarea spitalului, s-a luat această decizie de către conducerea spitalului. Eu am avut o asistentă nouă, două luni avea de când a fost pusă pe post de asistentă șefă și nu a făcut față la un set de indicatori pe care i-a cerut CoNAS. Din ce mi s-a comunicat, au fost 34 de neconformități, 8 au fost ale mele, iar restul ale asistentei șefe. În urma acestor neconformități, domnul director Ioan Lazăr a luat această decizie. Nu este o situație plăcută, dar asta nu mă împiedică pe mine să-mi fac treaba în continuare, exact cum mi-am făcut-o și până acum”, a declarat dr. Valentin Goga.

Managerul spitalului, dr. Ioan Lazăr, a declarat că această decizie s-a luat într-o ședință de comitet director, iar cei doi, dr. Goga și asistenta-șefă au fost eliberați din funcțiile de conducere. (Oana IOSUB-TOMA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...