Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Moldova, Drumul Expres Bacău–Piatra Neamț, este blocat temporar după ce rezultatul licitației a fost contestat în instanță de trei mari constructori.
Contractul, estimat la 5,17 miliarde de lei (fără TVA), a fost câștigat de asocierea condusă de Danlin XXL, deși aceasta s-a clasat inițial pe locul al treilea și nu are experiență relevantă în construcția de autostrăzi – aspect care a stârnit reacții în piața de profil.
Contestațiile au fost depuse de UMB (prin asocierea SA&PE Construct – Tehnostrade – Spedition UMB), Precon Transilvania și Bog’Art, iar dosarele au fost înregistrate pe 13 martie 2026 la Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ și fiscal. Acțiunile vizează decizia CNSC din 20 februarie 2026 privind atribuirea contractului.
Procesele se află în faza de recurs, iar primul termen într-unul dintre dosare a fost stabilit pentru 27 martie 2026. Până la o decizie definitivă a instanței, contractul nu poate fi semnat.
Drumul Expres Bacău–Piatra Neamț va avea aproximativ 51 de kilometri și va asigura conexiunea directă a municipiului Piatra Neamț cu Autostrada Moldovei A7. Proiectul include 30 de poduri, pasaje și viaducte, cinci noduri rutiere și un centru de întreținere, iar durata totală de realizare este estimată la 48 de luni.



