aleho
pietricica turism

tt paul chitic laonic 01

Pe când avea 25 de ani, dramaturgului Paul Cornel Chitic i-a fost jucată, în anul 1969, pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, piesa “Cronica personală a lui Laonic”, ceea ce a însemnat “debutul său pe o scenă mare”. (A. MOISE)

“- În intenția de a vă prezenta cititorilor ziarului Ceahlăul şi publicului nostru, vă rugăm, să ne spuneți câteva cuvinte despre dv.

– Nu ştiu în ce măsură datele biografice pot face cunoscut oamenilor, cine este, ce vrea şi cât a făcut un om. Am 25 de ani. Este un sfert de secol cu o mulțime de semnificații pentru fiecare, ca şi pentru mine. Dincolo de semnificații sunt oameniii, într-un cuvânt atitudinea. Pe undeva se află şi creația.

– Ce fel de atitudine este actul artistic?

– Nu i se poate conferi un semn matematic şi nici un calificativ: activă sau pasivă; atitudinea în artă nu poate fi parte a deciziei, ea rămâne întotdeauna internațională.

– Paul Cornel Chitic, către care gen scris sunteți atras, şi de ce?

– Nu-mi doresc ca teatrul pe care-l scriu să slujească numai momentului, clipei. Detest, de aceea, modernismul snob, deci gratuitatea. O operă de artă autentică este modernă, indiferent de epoca în care a fost făptuită. Modernă, în sens de «contemporană».

tt paul chitic laonic 02

– Ce experiențe teatrale ați mai avut?

– Am scris până acum câteva piese de teatru, între care: «Bunicul şi Artre cu litere de platină”, «Recviem laic pentru hughenoți», «Restaurarea hainelor Sfântului Augustin», «Mă întreb dar cine îmi răspunde?». Piesa «Restaurarea hainelor sfântului Augustin» a fost jucată pe scena Teatrului «Matei Millo» din Timişoara, la «Atelier 172»; alte texte se află în atenția teatrelor «Alexandru Davila» din Piteşti şi «C.I. Nottara» din Bucureşti. Anul acesta îmi apare şi volumul de teatru, editat de Editura pentru literatură. Trebuie să mărturisesc că, montarea piesei «Cronica personală a lui Laonic», pe scena Teatrului Tineretului constituie pentru mine un eveniment important, coincizând cu debutul meu pe o scenă mare.

– Ce v-a îndemnat să abordați, în această piesă, domnia lui Vlad Ţepeş?

– Tocmai permanența unor situații, a unor probleme care-şi aşteaptă răspunsul la istorie. Pentru mine, Vlad Ţepeş reprezintă o tentație: tentația realizării unui gând, a unei dorințe, care, rațional, se făptueşte simplu şi repede. Întotdeauna, în timp, destinul este acelaşi: moartea. În momentul în care îşi face apariția, moartea desemnează destinul drept tragic. Dar când acest destin se confundă cu un ideal, el îşi pierde timpul şi se numeşte simplu: condiție umană. Condiția umană a unui mare om de stat…

– Pentru ce ați încredințat textul teatrului din Piatra Neamț?

– Orice dramaturg îşi doreşte textul montat într-un teatru de prestigiu. Şi Teatrul Tineretului are un prestigiu internațional. Sunt un dramaturg tânăr sau aproape tânăr. În orice caz, teatrul din Piatra Neamț, este un teatru al tinereilor; şi, ceea ce ar părea greu de crezut, dacă n-ar fi vorba de o certitudine verificată în cel puțin 7-8 ani, este un teatru al unor autentice talente actoriceşti. Trebuie să spun că meritul teatrului nu constă în aceea că a dat actori excelenți teatrelor din Bucureşti, ci că a rămas în continuare cu un colectiv jinduit şi învățat de toate teatrele din țară. Faptul că textul meu a fost ales spre a fi montat aici este pentru mine un semn că îmi pot acorda încrederea necesară scrierii unor alte texte dramatice”. (Dan Robert, Ceahlăul, miercuri, 30 aprilie 1969)