Dr. Alexandru Rafila, reprezentant al României la OMS, actualmente deputat PSD, acuză că mulţi medici rezidenţi, care îşi desfăşoară activitatea în unităţi sanitare, nu au fost programaţi pentru vaccinarea anti-COVID.

vaccin nou“Mă bucur că a început campania de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2, iar personalul medical se află în prima categorie aleasă pentru a beneficia de imunizare, conform recomandărilor OMS. Însă, numeroși medici rezidenți care își desfășoară activitatea în spitale și unități sanitare nu au fost incluși pe lista persoanelor care urmează să fie vaccinate în această perioadă. Medicii rezidenți sunt colegii noștri și au fost implicați din primul moment în acordarea asistenței medicale, atât pentru pacienții COVID, cât și pentru cei non-COVID. De aceea trebuie incluși fără discriminare în rândul personalului medical care urmează să fie vaccinat în prima etapă. Fac un apel public către ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și către coordonatorul campaniei de vaccinare, doctorul Valeriu Gheorghiță, să ia măsurile necesare pentru rezolvarea acestei probleme”, a scris dr. Rafila pe Facebook. (ZCH NEWS)

Articolul precedentAlocaţiile pentru copii au fost majorate cu 20%
Articolul următorL1 Programul primelor două etape din 2021
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.