Ieri seară, 4 februarie, un incendiu a izbucnit într-o casă din Pângărați, de la o scânteie produsă ca urmare a unei defecțiuni a sistemului de electricitate. La sosirea primelor echipaje de intervenție, o bună parte din acoperișul acesteia era cuprinsă de flăcări înalte, iar focul se extinsese la două case lipite una de cealaltă. În apropiere erau și câteva magazii și un adăpost pentru animale.
Pompierii Detașamentului Piatra Neamț au intervenit cu trei autospeciale de stingere, împreună cu voluntarii SVSU Pângărați, dată fiind amploarea incendiului.
Concomitent cu operațiunile de stingere, pompierii au încercat să salveze cât mai multe bunuri dintr-una din locuință pentru a reduce pierderile: obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile etc.
Din fericire, nu au fost victime. Acoperișul a fost distrus aproape în întregime și bunurile din câteva încăperi.
Angela Croitoru