Două autoutilitare au fost distruse complet, iar a treia parțial, în urma unui incendiu izbucnit în această dimineață, 13 decembrie, într-o parcare de pe strada Pacea din municipiul Botoșani.
Angajatul unei firme din apropiere a observat flăcările și a sunat la 112.
Două echipaje din Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă au intervenit la fața locului.
„La sosirea forțelor de intervenție, două autoutilitare ardeau complet, iar a treilea parțial, existând pericolul de propagare a flăcărilor la alte două autoturisme parcate în zonă. Flăcările depășeau patru metri. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. În acest moment se intervine pentru înlăturarea efectelor. Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire”, a declarat locotenent Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.
Conform informațiilor furnizate de ISU Botoșani, cauza incendiului a fost un scurtcircuit.
Angela Croitoru