Două asociații din Roman riscă debranșarea de la apă

apa robinet

Două asociații din Roman au fost notificate de compania județeană Apa Serv să-și achite debitele într-un timp foarte scurt, în sens contrar urmând să se treacă la debranșarea scărilor de bloc de la sistemul de alimentare cu apă potabilă. Este vorba de asociația de proprietari nr. 27 și asociația Nova, care au fost somate la finele lunii iunie. Asociația nr. 27 are un debit restant de 26.737,22 lei, iar asociația Nova (asociație pe o singură scară de bloc) are de plătit peste 3.464 lei. În Roman, alte cinci asociații sunt în top cu debite mari și cu vechime, este vorba de asociația 50, 4RM, 52, 28 și 13, care au între 3 și 4 facturi restante.

La polul opus se află alte cinci asociații ce au facturile la zi, asociația 38, 51, 1 ALPS, 48 și 15. Președinte la asociația de proprietari 48 este consilierul local PSD Constantin Holban, ce se ocupă de administrare de mai bine de zece ani. În întreg județul, patru asociații de proprietari sunt în acest moment debranșate de la rețeaua cu alimentare cu apă, din care trei în Piatra Neamț și una din Târgu Neamț. (C. MATEI)

Autor:

Ultima ora

Finanțări de până la 200.000 de euro pentru fermierii din Moldova

Fermierii din regiunea Moldovei au la dispoziție, în 2026,...

Zeci de sancțiuni după controalele de pe DN 15

Polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune de control pe...

Bărbat reținut la Doljești după ce a amenințat două persoane

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a...