Actualizare: Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul de la Crăcăoani este Sebastian Preda (Sebi), din Piatra Neamț.
Pasionat de culturism, motoare și mountain bike, Sebastian era cunoscut și pentru talentul său artistic, activând ca dansator în cadrul Ansamblului folcloric „Comorile Neamțului”. Era elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamț și, peste doar o lună și jumătate, urma să susțină examenul de Bacalaureat.
Mulți prieteni și apropiați au transmis mesaje de condoleanțe.
„A fost mai mult decât un dansator — a fost o comoară în viețile noastre. Cu inima frântă, ne luăm rămas-bun de la un suflet tânăr, curat, care ne-a atins prin bunătate, zâmbet și determinare. Ne-a învățat, fără să-și dea seama, despre frumusețea sincerității, despre bucuria lucrurilor mici și despre cât de profund poate fi impactul unui copil asupra lumii din jur. Ne va lipsi glasul lui, râsul lui, întrebările și visurile lui. Ne va lipsi în sala de repetiții, la spectacole, în deplasări. Dar ceea ce a lăsat în urmă nu se stinge: iubirea, amintirile și lecțiile neprețuite pe care ni le-a dăruit, chiar și în tăcerea lui. Era muncitor, serios, cu capul pe umeri — un sprijin pentru familie, un exemplu pentru colegi și o mândrie pentru cei care l-au cunoscut. Niciodată nu se plângea, niciodată nu fugea de responsabilitate. Avea un vis, și muncea în tăcere pentru el, cu respect și iubire pentru cei dragi. O familie frumoasă, credincioasă și care l-au învățat ce este respectul. Sufletul lui frumos cu siguranta poarta costum popular și printre stele…și cel mai sigur face chiar și îngerii sa danseze cu el…Drum lin printre îngeri,Sebi. Dumnezeu sa te țină aproape de el. Condoleanțe Anisiei și părinților….va suntem alături sufletește!! Aveți acolo sus cel mai frumos înger !”, a declarat Coregraf – Acristinei Anda Maria.
Știre inițială: Un tragic accident rutier a avut loc sâmbătă seara, 3 mai, în comuna Crăcăoani, unde un tânăr de doar 19 ani a murit după ce motocicleta pe care se afla a fost lovită de un autoturism. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 22:40, la intersecția dintre drumul principal, în intersecția cu satul Magazia.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, autoturismul condus de un tânăr de 21 de ani din județul Iași ar fi pătruns în intersecție fără a respecta semnificația indicatorului „Oprire” și a intrat în coliziune cu motocicleta pe care se aflau două persoane. În urma impactului, motociclistul în vârstă de 19 ani, din Târgu-Neamț, a fost găsit inconștient. Echipajele medicale sosite la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, acestea nu au avut succes, fiind declarat decesul.
Cealaltă persoană aflată pe motocicletă, precum și trei ocupanți ai autoturismului, doi tineri de 21 de ani, o fată de 16 ani și o tânără de 19 ani, au fost răniți și transportați la spital.
Testarea șoferului autoturismului cu aparatul etilotest a indicat că nu consumase alcool, însă dispozitivele de testare au relevat posibile urme de substanțe psihoactive. Tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
A murit zdrobit în tractor
O altă tragedie a avut loc tot în noaptea de sâmbătă spre duminică, (3 spre 4 mai) în jurul orei 21:25, la Poiana Teiului. Un bărbat s-a răsturnat cu un tractor găsindu-și sfârșitul sub greutatea utilajului. Familia a fost cea care l-a găsit și a alertat autoritățile, dar era deja prea târziu.
„La data de 3 mai a.c., în jurul orei 21:25, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați cu privire la faptul că, o persoană s-a răsturnat cu un tractor, pe un teren extravilan, în localitatea Poiana Teiului.
Bărbatul în vârstă de 55 de ani a fost identificat de familie, care a alertat autoritățile.
Din păcate bărbatul nu a răspuns manevrelor efectuate de personalul medical, fiind declarat decesul acestuia.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, precizează IPJ Neamț.
Denisa Popa, Angela Croitoru