salvamont 1Doi participanți la concursul de downhill ”Tare ca piatra” s-au accidentat grav astăzi, 13 septembrie, înainte de a intra în competiție, în timpul antrenamentelor. Unul dintre ei, un tânăr de 33 de ani, din Brașov, a suferit o fractură deschisă de gambă, în zona maleolei, iar al doilea o fractură de claviculă. Primul accidentat a fost predat unui echipaj de ambulanță, după ce salvamontiștii l-au coborât de pe dealul Cozla, unde are loc competiția. Al doilea, însă, a refuzat transportul la spital.

L-am condus la mașina personală, pentru că a spus că se duce singur la urgență și a refuzat predarea la ambulanță”, a declarat Adrian Alăzăroaie, din cadrul Serviciului Salvamont Neamț. ”Participanții la competiție sunt profesioniști, sunt echipați din cap până în picioare, dar riscul de accident există, pentru că oricând se pot izbi de copac, pot sări aiurea de pe o rampă sau pot cădea de pe bicicletă”.

Concursul ”Tare ca piatra” a ajuns la a cinsprezecea ediție, iar anul acesta participă peste 140 de concurenți. Festivitatea de premiere are loc în această seară, după ora 19.

C.M.salvamont 2

Articolul precedentAlți 26 de nemțeni au aflat că sunt infectați cu coronavirus. Sunt 177 de noi cazuri în regiunea Nord-Est
Articolul următorCampanie de conștientizare a tinerilor: “SELFIE-UL PE TREN NU IA LIKE-URI, IA VIEȚI”,