0:00

 

Dosarul „Jaf în codri”: fraţii Panţîr au fost eliberaţi, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCurtea de Apel Bacău a decis astăzi, 10 februarie, să-i elibereze pe toţi cei trei arestaţi din Bicaz Chei din dosarul referitor la afaceri ilegale cu lemn, instrumentat de DIICOT Neamţ,

Admite cererile inculpaţilor PANŢÎR ADRIAN, MOLDOVAN EMIL şi PANŢÎR IULIAN de inlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar”, se arată în încheierea de şedinţă. „In baza art.215, alin.1 şi 2 Cod.proc.pen., pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, inculpatii PANŢÎR ADRIAN, MOLDOVAN EMIL şi PANŢÎR IULIAN trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze Curtea de Apel Bacău sau organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia comunei Bicaz-Chei, judeţul Neamţ, conform programului de supraveghere întocmit de organului de poliţie arătat sau ori de câte ori este chemat; d) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Neamţ, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; e) să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi sau suspecţi din cauză şi nici faţă de martorii din cauză, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. În baza art.204 alin.12 Cod.proc.pen., dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză”.

Dosarul a fost deschis în anul 2013, dar prima acţiune „vizibilă” s-a făcut în septembrie 2015, când au fost „răscolite” mai toate gaterele din comunele Bicaz Chei şi Bicaz Ardeal, unde s-au găsit stive întregi de lemn nemarcat. DIICOT a apreciat că prejudiciul produs de gruparea oamenilor de afaceri bugetului de stat este de 2,3 milioane de lei.

Imediat după descinderile din cele două comune s-au făcut 5 reţineri, dar n-au fost arestaţi decât 4 membri ai grupării, Peter Alexandru Asztaloş, administratorul SC Alex Company Trans, fiind plasat sub control judiciar .

Iulian şi Adrian Panţâr, care administrează firmele Bradu Forest şi Pan&Forest Bicaz Chei, Emil Moldovan, administratorul SC Mold Tranzit Bicaz Chei şi pădurarul Ioan Marcu au primit mandate de arestare. Ulterior pădurarul a fost eliberat şi el, iar acum au fost puşi în libertate „de îndată” şi oamenii de afaceri, probabil în ideea că au deja jumătate de an după gratii fără să fi fost trimişi în judecată.

C. MIRCEA

 

Articolul precedentRomașcanii îi cer socoteală lui Leoreanu pentru gunoaie
Articolul următorLacurile Vaduri și Pângărați, infestate ca și Bâtca Doamnei. Apa în Piatra Neamț, potabilă
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.