Elena UDREA
Elena UDREA

UPDATE 2: Averea Elenei Udrea este verificată de Agenţia Naţională de Integritate, după ce inspectorii ANI s-au autosesizat în luna octombrie a anului trecut, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali din cadrul instituţiei. Inspectorii de integritate verifică dacă sunt inadvertenţe între declaraţia de avere a deputatului PMP Elena Udrea şi bunurile şi banii pe care aceasta le deţine.

Elena Udrea a depus, în septembrie 2014, declaraţia de avere, în contextul candidaturii sale la alegerile prezidenţiale. Conform declaraţiei, Elena Udrea a dobândit, în 2013, în urma divorţului de Dorin Cocoş, prin partaj, şase terenuri în Bucureşti cu o suprafaţă de aproximativ 13.000 de metri pătraţi. Udrea a cumpărat 18 terenuri agricole în judeţul Călăraşi, cu o suprafaţă totală de aproximativ 420.600 metri pătraţi. Elena Udrea a mai trecut în declaraţia de avere o pătrime dintr-o “suprafaţă construită imobil” de 635 de metri pătraţi, dobândită în 2013, în urma partajului, deţinută împreună cu Dorin Cocoş şi Mariana Cindea, şi o casă de locuit în Bucureşti, de 169 metri pătraţi, care i-a revenit, în 2013, tot în urma divorţului de Dorin Cocoş.

Prin partaj, Elena Udrea a primit două autoturisme, un Fiat 500 fabricat în 2012 şi un Mercedes din 2005. De asemenea, Udrea menţionează în declaraţia de avere că are bijuterii din aur şi argint în valoare de 100.000 de euro. Deputatul PMP a vândut în 2014 două imobile, unul în Ilfov şi unul în Bucureşti, pentru 255.000 de euro, dar şi un autoturism Porsche Cayenne, cu 5.000 de euro. Udrea are mai multe conturi şi depozite bancare, deschise din 2007 până în 2011, de aproximativ un milion de lei şi 85.900 de euro. De asemenea, Udrea declară că a acordat împrumuturi totale de 554.000 de lei societăţii Agro Green Nana, de 320.000 euro şi 668.000 lei societăţii Băi Boghiş SRL, precum şi 160.000 euro şi circa 2.185.000 lei societăţii Tim Rail Cargo. Elena Udrea menţionează că a acordat şi împrumuturi unor persoane fizice – 15.000 de lei lui Dumitru Aurel Ardeleanu şi 30.000 de lei Nicoletei Trif. În declaraţia de avere, Udrea mai arată că a obţinut venituri din funcţia de deputat de 58.900 de lei, dar şi 460.000 de euro din partajul cu Dorin Cocoş.

UPDATE 1: Elena Udrea a declarat marţi, 3 februarie, după ce a fost la Secţia 2 Poliţie, în cadrul controlului judiciar, că după abuzurile pe care le vede, nu s-ar mira să continue chiar şi cu o încercare de arestare a sa, deşi nu există niciun motiv, precizând că repartizarea fondurilor pentru Gala Bute nu a fost ilegală.

“Eu aş vrea să vă spun, legat de dosarul Rudel Obreja, că beneficiul care se spune că l-aş fi avut a fost unul electoral, adică eu am vrut să fac acest eveniment, să particip cu fonduri europene la promovarea României pentru a avea beneficii de imagini. Deci asta este miza, imaginea. Cine are o imagine mai bună, doamna Kovesi sau eu? Aceasta este acuzaţia care mi se aduce şi de aceea cred că nu s-a înţeles bine declaraţia pe care am făcut-o aseară. Eu nu mă aştept să fiu arestată, eu spun că abuzurile pe care le văd nu m-ar mira să se continue chiar şi cu o încercare de arestare, dar evident că nu există niciun motiv pentru aşa ceva. Asta ca să mai potolesc dezbaterile la televiziune, care în loc să se întrebe dacă ceea ce am spus eu legat de domnul Coldea este adevărat, încearcă în fiecare moment să mă decredibilizeze, să desfiinţeze lucrurile pe care eu le spun şi care, indiferent de calitatea mea de inculpat în acest moment, cred că ar trebui să ne pună tuturor un semn de întrebare şi măcar să dorim să aflăm adevărul”, a spus deputatul Elena Udrea, la ieşirea de la Secţia 2 Poliţie din Capitală, unde trebuie să meargă conform programului stabilit, după ce a fost pusă sub control judiciar în dosarul Microsoft, în care este urmărită penal pentru spălare de bani şi fals în declaraţiile de avere.

Întrebată dacă intenţionează să demisioneze din Parlament, Elena Udrea, a spus: “Păi şi dacă demisionez, tot trebuie să-mi dea aviz domnul Klaus Iohannis”.

Udrea a fost huiduită de câteva persoane, atât la intrarea cât şi la ieşirea din secţia de poliţie, care au scandat “la puşcărie”. În acest context, deputatul PMP a precizat că a fost nevoită să-şi ia bodyguarzi.

Rudel OBREJA
Rudel OBREJA

Procurorii DNA i-au reţinut, în dosarul Gala Bute, pe Rudel Obreja, Cornel Resmeriţă, Ştefan Lungu şi Gheoghe Nastasia, iar pentru Adrian Gărdean au dispus control judiciar, urmând să ceară marţi, 3 februarie, Înaltei Curți de Casație și Justiție arestarea preventivă a lui Obreja şi Resmeriţă şi arest la domiciliu pentru Lungu şi Nastasia.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi primarul oraşului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriţă (PSD), au fost primii reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), după ce au fost aduşi cu mandat pentru a fi audiaţi. Câteva ore mai târziu au fost emise ordonanţe de reţinere şi pentru Ştefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, şi Gheorghe Nastasia, fost secretarul general al MDRT, ambii fiind duşi la DNA tot cu mandat, în urma percheziţiilor făcute la locuinţele lor, au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Omul de afaceri Adrian Gărdean, care controlează SC Termogaz Company SA, adus şi el cu mandat la DNA, a fost audiat mai multe ore de anchetatori, iar în final procurorii au luat în cazul său măsura controlului judiciar.

Cornel Resmeriță
Cornel Resmeriță

Procurorii DNA îi vor duce marţi pe cei patru reţinuţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), unde vor cere arestarea preventivă a lui Rudel Obreja şi Cornel Resmeriţă şi arest la domiciliu pentru Ştefan Lungu şi Gheorghe Nastasia. Sursele citate au precizat că procurorii cer arest la domiciliu pentru Lungu şi Nastasia întrucât aceştia au colaborat cu anchetatorii şi au spus ce i-ar fi pus Elena Udrea să facă în cazul organizării Galei Bute. Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea şi senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei, în dosarul “Gala Bute”, în care sunt suspectaţi de fapte de corupţie.

“Faptele au legătură cu atribuirea şi folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2010 – 2012”, potrivit DNA.

Ștefan Lungu
Ștefan Lungu

Potrivit procurorilor, Elena Udrea a luat decizia organizării Galei Bute, în urma unor discuţii cu Rudel Obreja şi le-a cerut subordonaţilor săi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului să găsească soluţii de încheiere a contractului privind finanţarea evenimentului, urmărind obţinerea unor beneficii electorale, prin asocierea imaginii sale cu cea a lui Lucian Bute.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este suspectat că a determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Obreja.

FOTO: Mediafax

Articolul precedentBACĂU: Scandal în ghenă
Articolul următorNEAMŢ: Spitalul Judeţean a rămas cu un singur neurochirurg
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.