Dosar penal pentru ITP fals și probleme tehnice ale autoturismului

În cadrul unei acțiuni organizată de Biroul Rutier Roman și reprezentanți ai RAR Neamț, sâmbătă, 9 iulie, a fost depistat în trafic, pe strada Ștefan cel Mare din Roman, un șofer din Iași, care deținea documente false de Inspecție Tehnică Periodică. La verificarea stării tehnice a autoturismului, inspectorii RAR au constatat  numeroase deficiențe.

Dosar penal pentru ITP fals și probleme tehnice ale autoturismului„Deși în documente, inspecția tehnică periodică era înscrisă ca fiind efectuată la data de 9 iulie a.c., reprezentanții RAR au constatat că aceasta nu este valabilă. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut certificatul de înmatriculare al autovehiculului”, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals informatic. Acesta va răspunde și pentru nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică, care este sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, „dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s-a pus în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice” (art 340 din Codul Penal). (Angela Croitoru)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora