Dosar cu 18 inculpați la Tribunalul Neamț, au vrut să mituiască doi polițiști

Nu mai puțin de 18 persoane au fost trimise în judecată, în ziua de 17 decembrie, pentru că au vrut să mituiască doi polițiști rutieri de la Poliția Bicaz. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț, iar infracțiunile datează din anul 2018.

În esență, cei 18 au oferit agenților diverse sume de bani, între 150 și 500 de lei, pentru a-i determina să ”închidă ochii” și să nu-i sancționeze pentru diverse abateri. Cele mai multe se referă la depășirea vitezei legale. Polițiștii în cauză și-au anunțat superiorii, iar structura specializată în combaterea corupției a făcut cercetările de rigoare.

Tot în ziua de 17 decembrie a fost trimis în judecată și un aspirant la statutul de șofer. El nu era suficient de bine pregătit și a vrut să-i ofere 100 de euro unui polițist examinator, ca să-l determine să-i dea un chestionar cu întrebări mai ușoare și să-l ajute, astfel, să obțină permisul de conducere. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora