0:00

Dorul de fotbal al lui Lucas “Messi” Garcia, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Revenirea argentinianului Lucas Garcia în 11 de bază al Ceahlăului a părut la un moment dat o telenovelă. Suflarea fotbalistică pietreană s-a obișnuit cu absența argentinianului, poreclit “Messi de Piatra Neamț”. Antrenorul Viorel Hizo a mizat pe revenirea lui Garcia în primul 11, în ultimele 3 etape din campionatul trecut, revenire care a fost așteptată etapă de etapă de microbiștii pietreni. Argentinianul mai are contract cu formația nemţeană până în vara anului viitor și este așteptat pe 17 iunie la reunirea lotului. Lui Garcia I se va propune o renegociere a contractului, întrucât în sezonul 2012 – 2013 a fost mai mult indisponibil.

Opt apariţii, un gol

Anunțat ca fiind cel mai bun jucător străin din Liga I, argentinianul Lucas Garcia s-a adaptat mai greu la rigorile campionatului de fotbal din România. El a evoluat în sezonul trecut în 8 partide şi a marcat un gol pentru Ceahlăul, ultima sa apariţie în tricoul pietrenilor fiind împotriva lui Dinamo, pe 17 octombrie 2011. Argentinianul, care poate evolua atît ca mijlocaş ofensiv, cît şi ca atacant, s-a accidentat și a stat mai mult prin clinicile de recuperare din Bologna (Italia), aparițiile sale în tricoul Ceahlăului fiind rare. Garcia s-a accidentat în turneul de pregătire din Antalya, în februarie 2012, când a suferit o fractură de peroneu. Se părea că va fi pus pe lista de transferuri, dar a fost păstrat în lot, fiind considerat un adevărat talent, la 25 de ani.

“Messi de România”

Acum, Lucas Garcia este refăcut după accidentarea suferită iarna trecută, s-a pregătit alături de echipă şi a jucat titular în partidele cu CSMS Iași și Rapid București. Viorel Hizo l-a introdus în repriza a doua a meciului de la Galați, contra Oțelului, iar apoi i-a dat încredere, oferindu-i spațiu la mijlocul terenului și posibilitatea de a-și pune în valoare fantezia creative în ultimele două etape, caracterizate ca fiind decisive pentru Ceahlăul. Ezitările antrenorilor Costel Enache și Costel Ilie de a-l arunca în luptă mai devreme, au ținut de potenţialul fotbalistic al argentinianului, care a atras atenţia cu calităţile sale încă de la debutul în Liga I. Încă o accidentare ar fi însemnat încă un eșec pe piața transferurilor și un eșec în plan individual al fotbalistului argentinian, care risca să se lase de fotbal prea devreme. Președintele Gheorghe Ștefan a fost cel care cel care i-a încredințat pe fanii Ceahlăului că Lucas Garcia poate fi un “Messi de România”, care să atragă lumea la stadion. “Garcia este un jucător care poate decide soarta unui meci, dar, pentru că a ratat perioadele de pregătire centralizată, a trebuit să fim atenți în momentul reintroducerii lui în echipă”, a declarat antrenorul Costel Enache, cel care a simțit cel mai bine potențialul creativ al lui Lucas Garcia.

“Sunt nerăbdător să revin pe teren”

229 de minute a bifat în total Lucas Garcia în ediția 2012 – 2013 a campionatului Ligii I la fotbal. “Niciodată nu m-am gândit că nu voi mai putea juca pentru Ceahlăul, după această perioadă mai lungă de absență. Ceahlăul este casa mea, însă trebuie să mă antrenez și să muncesc acum, pentru a-mi recâștiga locul în echipă”, a declarat Lucas Garcia la revenirea în programul de pregătire al echipei. Timpul scurs de la accidentarea din Antalya a fost unul în care a pus mare preț pe contactul cu staff-ul tehnic al clubului. “Țin minte și acum că eram bucuroși, cu toții din lot, pentru că avusesem posibilitatea de a ne antrena, iarna, în Antalya, pe terenuri deszăpezite. Dar a venit ghinionul meu, în testul contra kazahilor de la Kaisar Kyzylorda, într-un test din cantonamentul din Turcia. Scăpasem singur cu portarul, dar a venit un adversar din spate care m-a secerat și mi s-a rupt filmul… La ora 18 am fost accidentat, iar două ore mai târziu eram deja operat. Eram tot timpul cu gândul la băieți, la oamenii din club, la echipă. Deși ne aflam la distanță de sute și mii de kilometri, am fost mereu în contact cu cei de la Ceahlăul”, își amintește mijlocașul argentinian. Referitor la situația de titular în primul 11 al formației pietrene, Lucas Garcia este încrezător în posibilitățile sale și privește cu optimism în viitor. “Dacă cineva va fi sigur, mereu, pe locul său într-o anume echipă, înseamnă că acolo nu merg toate așa cum ar trebui. Mereu este nevoie de concurență, pentru că asta ajuta în progres. Cel care pretinde postul de titular, trebuie să muncească mai mult, pe zi ce trece. Eu, ca oricare altul, trebuie să mă antrenez și să muncesc acum, pentru a-mi recâștiga locul în echipă. Până la urmă, antrenorul va fi cel care decide totul”, precizează Garcia. Mijlocașul Ceahlăului se declară îndrăgostit de fotbal, sport pe care îl practică din plăcere. “Sunt nerăbdător să revin pe teren. Mi-a lipsit mult faptul că n-am putut juca, atât timp cât am fost sub tratament”, mărturisește mijlocașul pietrenilor.

„Îmi place să joc fotbal”

Lucas Garcia a început fotbalul la San Martin, unde a jucat până la vârsta de 15 ani. De acolo a plecat la formația din liga a treia argentiniană, Guarani Antonio Franco. Înainte de a ajunge la Guarani a mai evoluat la juniorii formației Estudiantes de La Plata. Mijlocașul are 1,68 metri și este caracterizat ca unul din puținii mijlocași cu o tehnică remarcabilă în regim de viteză. „De fiecare dată cînd ies pe teren încerc să conduc echipa, să nu pierd mingea şi, în felul acesta, să-mi ajut colegii, lansând mingi în faţă şi punîndu-i în situaţii cît mai favorabile. Mie îmi place să joc fotbal, pot juca pe stânga, pe dreapta sau la mijloc”, se caracterizează Lopez Garcia. Fotbaliştii preferaţi ai lui Lucas Garcia sunt, bineînţeles, conaţionali cu acesta: Lionel Messi şi Javier Mascherano.

Dorul de fotbal al lui Lucas “Messi” Garcia, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Dorul de fotbal al lui Lucas “Messi” Garcia, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cristi SOROCEANU

FOTO: Gelu CRĂCANĂ

Articolul precedentExtraodinară cu absenți nemotivați
Articolul următorDe unde bate vântul

2 COMENTARII

  1. Asteptam sa pui si tu umărul pardon piciorul la bataie ptr echipa care aștepta multe de la tine.

Comentariile sunt închise.