Actualizare: Șoferul era beat și a pierdut controlul volanului, după cum au stabilit polițiștii. Din cercetările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman a reieșit că „în timp ce un bărbat de 32 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe strada Unirii din Adjudeni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se pe acostamentul drumului. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, precum și vătămarea corporală a unui pasager de 32 de ani, din Săbăoani. De asemenea, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat”, potrivit IPJ Neamț.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.
***Știre inițială***
Astăzi, 10 aprilie, pe la ora 2, s-a produs un accident rutier în urma căruia doi tineri au rămas încarcerați în mașina care s-a răsturnat în afara șoselei, la Adjudeni.
La locul accidentului au ajuns echipaje medicale de ambulanță și pompierii de descarcerare de la Roman. Șoferul, de 32 de ani și pasagerul, un bărbat de 35 de ani, erau ieșiți din mașină. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat pasagerului, acesta refuzând transportul la spital, iar șoferul autoturismului a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe Roman, potrivit lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.
Polițiștii au făcut cercetările la fața locului, vom reveni cu detalii.
Angela Croitoru