accident 21Un accident cumplit s-a petrecut sâmbătă (23 aprilie) pe DJ 208 G, în afara localităţii Tupilaţi, imediat după o curbă periculoasă. Un autoturism VW, condus de un tânăr de 21 de ani, israelian cu rezidenţă în Iaşi, a intrat în plin într-un parapet metalic, după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În maşină erau 4 tineri, toţi studenţi în Iaşi, toşi din Israel. Şoferul şi unul dintre pasageri, în vârstă de 25 de ani, au scăpat cu traumatisme şi contuzii, în schimb ceilalţi doi au fost răniţi extrem de grav. Unul, în vârstă de 22 de ani, a murit la spital, la scurt timp după accident, iar al doilea, de 21 de ani, a fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, însă medicii n-au reuşit să-i salveze viaţa. La scurt timp după operaţie, a decedat şi el.

Accidentul a fost urmat de un altul, petrecut imediat. Un alt autoturism, care ‚rula în spatele maşinii VW, şi la al cărui volan se afla un tânăr de 25 de ani, tot student cu rezidenţă în Iaşi şi cetăţenie israeliană, a intrat în acelaşi parapet metalic. Şoferul a încercat să evite coliziunea cu maşina din faţă şi a tras de volan stânga. În urma impactului, conducătorul auto şi unul dintre pasageri, în vârstă de 21 de ani, au fpst răniţi uşor. Ambele maşini rulau dinspre E 85 spre Tupilaţi. Bilanţul final al accidentelor a fost, din păcate: doi morţi şi patru răniţi. Urmează să se stabilească din ce motiv a pierdut controlul volanului primul şofer. Deocamdată, poliţiştii au deschis un dosar penal în care fac cercetări pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă.

 

C.M.

 

Articolul precedentHCM Roman, locul 5 în Liga Naţională de Handbal
Articolul următorPrima ediție a Sărbătorii Curții Domnești la împlinirea a 525 de ani de la prima atestare documentară
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.