Doi pompieri din Piatra Neamț au ajutat o bătrână epileptică

Doi pompieri din Piatra Neamț au ajutat o bătrână epilepticăIeri dimineață, 18 august, plutonierul adjunct șef Eduard Andronache a văzut din autoturismul pe care îl conducea, o femeie în vârstâ căzând pe trotuar, în Piatra-Neamț.

Edi nu a ezitat, intuiția i-a spus că e cazul să intervină așa că a coborât din mașină și s-a îndreptat alergând către victimă. A constatat că femeia, în vârstă de aproximativ 61 de ani, suferise o criză de epilepsie, acesta fiind motivul pentru care a ajuns în acea situație. Mai mult decât atât, victima a suferit și un traumatism în urma impactului cu solul. În același timp, un alt coleg care se îndrepta pe același sector de drum, plutonier adjunct Relu Groapă, a văzut și el ceea ce s-a întâmplat și a venit în sprijin. Victima a fost așezată în poziția laterală de siguranță, conform protocolului bine știut, timp în care o altă persoană a fost rugată de colegii noștri să sune la 112, primind toate indicațiile necesare. Cei doi și-au concentrat toată atenția asupra femeii monitorizând-o în permanență până la sosirea unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț care ulterior a preluat-o și a transportat-o la spital pentru a primi îngrijirile medicale de specialitate. Relu și Edi sunt doi oameni deosebiți pe care te poți baza indiferent de situație, oameni care nu judecă, nu întorc privirea în direcția opusă pentru că așa ar fi mai comod, ci acționează. Felicitări colegilor!”, a declarat locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Cei doi pompieri își desfășoară activitatea în cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra-Neamț, atât la activităţi ce ţin de stingerea unor incendii, cât şi pe ambulanţa SMURD ce însoţeşte echipele de intervenţie ale pompierilor.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Start la Campionatul Național Individual U20 de Lupte organizat la Piatra Neamț

Sala Polivalentă din Piatra Neamț este în acest week-end,...

13 unități de cultură din Neamț participante la Noaptea Muzeelor 2026  

Sâmbătă, 23 mai are loc acțiunea intitulată generic Noaptea...

Acțiune împotriva cerșetoriei în Piatra Neamț: amenzi și persoane îndepărtate din zona bisericilor

Poliția Locală Piatra Neamț, împreună cu reprezentanți ai Direcției...