Tânăra mamă, împreună cu nou-născuţii gemeni, au fost aduşi aseară, 23 martie, prin Vama Albiţa, în judeţul Vaslui, în Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși. De aici, copiii și mama acestora vor fi preluați, astăzi, de un echipaj medical cu ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă care îi va transfera la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal „Elena Beldiman” Bârlad.
„Într-un climat extrem de tensionat, într-o maternitate din Odessa, o tânără mamă aducea pe lume doi micuți născuți prematur, la numai 30 săptămâni. Imediat după nașterea prematură, cei doi gemeni au avut nevoie de îngrijiri speciale, doar că, între timp situația din Ucraina s-a schimbat radical. Viața celor doi micuți născuți prematur era permanent pusă în pericol, astfel că medicii și părinții căutau soluții salvatoare. Au luat legătura cu autoritățile din domeniul situațiilor excepționale din Republica Moldova, iar cu ajutorul primit de la Crucea Roșie, copiii au ajuns cu bine la punctul de trecere a frontierei Palanca. De acolo, micuții și mama acestora au fost preluați de o ambulanță de terapie intensivă mobilă aparținând SMURD Republica Moldova, aceștia traversând cu bine țara vecină“, a precizat plutonier adjutant Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.
Mama copiilor speră ca totul să fie bine și a ținut să le mulțumească tuturor celor implicați în acțiunea de salvare a celor doi bebeluși.
Angela Croitoru
Foto: ISU Vaslui