Rănile copilului au fost dezinfectate şi bandajate în primă fază de către paramedicii unui Echipaj de Prim Ajutor al SMURD Vaslui. Ulterior acesta a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad. Medicii urgentişti au solicitat transferul micuţului la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.
În ambulanță, copilul s-a strâns în brațele unei tinere paramedic voluntar și nu i-a mai dat drumul până la spital”, a precizat Marius Stanciu.
Copilul este stabil, potrivit informaţiilor furnizate de chirurgul plastician Sidonia Susanu de la unitatea medicală ieşeană: „A fost internat un pacient în vârstă de 2 ani, care a suferit multiple plăgi muşcate (câine) facies. Copilul a fost operat, rămâne internat pentru tratament antibiotic, antalgic şi antiinflamator şi supraveghere. Prognosticul funcţional favorabil, în ceea ce priveşte rezultatul estetic vor fi necesare proceduri cicatrizare controlate, pe o perioadă de aproximativ un an şi jumătate”.
Angela Croitoru
Foto: ISU Vaslui