Actualizare: Potrivit inspectorului Măriuca Amariei de la IPJ Bacău, șoferul autotrenului, un bărbat din Onești, în vârstă de 43 de ani, care efectua o curbă la dreapta, pe fondul carosabilului umed și a neadaptării vitezei la condițiile de trafic, a pierdut controlul direcției și a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu autoturismul Skoda, condus de un bărbat de 54 ani din comuna Căiuți, județul Bacău.

În urma impactului a rezultat rănirea gravă a șoferului și decesul celor doi pasageri, o femeie de 69 de ani și un bărbat de 48 de ani, toți din autoturismul Skoda. Potrivit polițiștilor rutieri, nici unul dintre șoferi nu consumase alcool.

Șoferul TIR-ului are acum dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală.

Traficul în zonă este blocat pe ambele sensuri de mers, pentru încă aproximativ 45 de minute.

Știre inițială: Două persoane și-au pierdut viața și una a suferit răni grave, după un tragic accident petrecut în satul Brătila, comuna Helegiu, județul Bacău în această seară, 7 martie, în jurul orei 18,00.

WhatsApp Image 2022 03 07 at 19.21.37

O coliziune puternică a avut loc, pe Drumul Național 11, între un autoturism și un TIR, în urma căreia mașina mică a fost aproape zdrobită, iar cei trei ocupanți ai ei au rămas blocați între fiarele contorsionate. La sosirea la locul accidentului, forțele de intervenție i-au găsit pe cei doi pasageri, o femeie de 70 de ani și un bărbat de 49 de ani deja decedați, iar cea de-a treia victimă, șoferul, în vârstă de 55 de ani, avea multiple traumatisme, dar era conștient. Bărbatul a fost scos dintre fiarele mașinii și urmează să fie transportat la spital.

WhatsApp Image 2022 03 07 at 19.21.46

La fața locului acționează două echipaje ale pompierilor cu autospecială pentru descarcerare și stingere, un echipaj de paramedici SMURD și o ambulanță SAJ Bacău.

Angela Croitoru

Articolul precedentFELICITĂRI 8 MARTIE SOCIETĂŢI COMERCIALE
Articolul următorFELICITĂRI 8 MARTIE INSTITUŢII
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.