Doi membri ALDE și-au anunțat intenția de a candida în toamnă

alde-septembrie-01Cătălin Drăgușanu și Iulian Luca sunt primele două nume de la ALDE care au anunțat, în conferința de presă de astăzi, 9 septembrie, că vizează un post de parlamentar, primul fiind interesat să-și continue cariera de deputat, iar cel de-al doilea aspirând la un fotoliu de senator. Pentru că a vorbit despre selecția candidaților ALDE  pentru alegerile din toamnă, Iulian Luca a fost întrebat de cei din presă ce anume îl recomandă pentru un post de senator.

„Mă recomandă o perioadă de 26 de ani în care m-am implicat în politică, în Partidul Național Liberal, și am avut atribuții în acest sens. Am fost consilier județean, am făcut parte din Comisia Juridică. Mă mai recomandă faptul că m-am înscris în politică din 1990 și m-am înscris din convingere, nu m-am înscris după 10-20 de ani în partidele care au apărut după interesele fiecărui grup. M-am înscris în Partidul Național Liberal din convingere, iar partidul în care mă aflu azi este un partid de sorginte liberală”, a răspuns Iulian Luca.

Răspunzând tot la o întrebare adresată de presă, Iulian Luca a spus că, din punctul său de vedere, primul nume de pe lista propusă de ALDE pentru Senat ar trebui să fie al domniei sale, iar pentru Camera Deputaților cap de afiș ar trebui să fie Ion Asaftei. Cum co-președintele ALDE menționat de Luca nu și-a anunțat oficial intenția de a candida, atenția presei s-a îndreptat asupra actualului deputat ALDE, Cătălin Drăgușanu, mai ales că, în conferința de presă anterioară Iulian Luca ar fi făcut aluzii cu privire la o anumită trădare a lui Drăgușanu față de partid, afirmații pe care astăzi le-a dezmințit, fiind susținut și de co-președintele Asaftei.

„Faptul că ne vedeți astăzi pe toți în conferință de presă demonstrează că ALDE Neamț are capacitatea să estompeze anumite asperități și să-și rezolve problemele interne”, a spus Ion Asaftei.

Chiar dacă nu a spus că s-ar vedea primul pe lista propusă pentru Camera Deputaților, Cătălin Drăgușanu a spus că își dorește să continue cariera politică.

„Singura funcție care mă interesează este cea de deputat. Consider că îndeplinesc criteriile necesare. Cu cine voi face tandem la Senat, rămâne de văzut”, a spus Cătălin Drăgușanu. (Andreea AMARIEI)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...

    Ai treabă la Registrul Comerțului din Neamț? Din 15 octombrie, nu vei mai putea plăti la casierie

    Persoanele care au de achitat tarife pentru servicii ale Registrului Comerțului trebuie să-și...

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...