Doi membri ai aceleiași familii, reținuți de DIICOT Iași pentru trafic de persoane și exploatare prin muncă

La data de 4 martie 2025, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a doi inculpați, membri ai aceleiași familii, cu vârste de 31 și 54 de ani, cercetați pentru trafic de persoane, trafic de minori și supunerea la muncă forțată sau obligatorie.

Potrivit actelor de urmărire penală, în primăvara anului 2023, inculpatul de 54 de ani ar fi recrutat o persoană,prin inducere în eroare privind remunerația și condițiile de lucru și profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia. Victima ar fi fost adăpostită la o fermă de animale de la periferia municipiului Iași, unde ar fi fost exploatată prin muncă forțată, prin constrângere și împotriva voinței sale.

Anchetatorii arată că, în ianuarie 2026, inculpatul de 31 de ani ar fi recrutat, în condiții similare, o victimă minoră în vârstă de 15 ani, adăpostită la aceeași fermă, în scopul exploatării prin muncă.

Conform DIICOT, victima majoră ar fi fost obligată să muncească șapte zile pe săptămână, de la 07:00 până noaptea târziu, îngrijind singură un număr considerabil de animale (cai, vaci, porci, oi), fără remunerație. Aceasta ar fi fost menținută într-o stare de dependență și „cvasi-captivitate”, fiind privată inclusiv de igienă elementară și încălzire.

În cazul minorului, cercetările indică faptul că acesta ar fi prestat activități peste posibilitățile vârstei, având obligația de a curăța grajdurile și de a hrăni animalele (aproximativ 30 de vaci și 50 de oi) la un saivan aflat la circa 20 de minute de mers pe jos, cu program zilnic între 07:00 și 19:00.

În urma perchezițiilor domiciliare au fost ridicate mai multe mijloace de probă. Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților pentru 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, acțiunea beneficiind de sprijinul Serviciului Acțiuni Speciale și al polițiștilor IPJ Iași.

Autor:

Ultima ora

Nașterea Maicii Domnului. Tradiții de Sântămăria Mică

Nașterea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale...

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...