NEAMŢ: Israelieni blocaţi cu maşina pe axial. Au fost „ajutaţi” de GPS

axialUn bărbat de 48 de ani din Tel Aviv şi fiica lui de 16 ani, aflaţi în concediu în România, au rămas blocaţi cu maşina în zăpadă, pe drumul axial Durău – Izvorul Muntelui. Incidentul s-a petrecut vineri după-amiază, chiar de Ziua Jandarmeriei. Militarii au apelat la pompierii de la Garda 2 Poiana Teiului şi, împreună, au tractat autoturismul pe drumul plin de denivelări şi acoperit cu zăpadă şi gheaţă. În zona respectivă nu este semnal telefonic, iar jandarmii au fost anunţaţi de un bărbat care a trecut pe lângă maşina lui Josef Jaron M. şi a văzut că nu se poate descurca de unul singur.

„Jandarmii montani, sprijiniţi de pompieri au reuşit să scoată maşina, tractând-o pe distanţa de aproximativ 500 de metri şi i-au condus pe şofer şi pe fiica lui înapoi în localitatea Durău, intervenţia terminându-se după aproximativ 90 de minute”, a declarat maiorul Cătălin Resmeriţă, purtătorul de cuvânt al IJJ Neamţ.

„Întrebat cum de s-a aventurat pe acel traseu, cetăţeanul israelian a precizat că doar a respectat traseul arătat de GPS”. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Incendiu la acoperișul unui bloc. Toți locatarii au fost evacuați

Actualizare: „Având în vedere situația creată, prefectul județului Suceava,...

„Târgul Meșteșugarilor și Producătorilor Locali”, la Dumbrava Roșie

Un târg dedicat meșteșugarilor și producătorilor locali va avea...

Femeie din Târgu Neamț dată dispărută

Poliția Neamț anunță a început căutările pentru o femeie...

Știre actualizată. FOTO. Accident grav la Bodești – o persoană a rămas încarcerată

Actualizare: „În urma cercetărilor preliminare desfășurate de polițiști a...