politia italianaFraţii Gheorghe (37 de ani) şi Marian Vasilică Grigoraş (24 de ani) din Cordun, au fost arestaţi de Poliţia italiană, în baza informațiilor transmise de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamţ. Ambii erau urmăriţi naţional şi internaţional după ce Judecătoria Roman a emis mandate de arestare pe numele lor, în ziua de 15 februarie, iar ei au fugit în Italia.

Admite propunerile de arestare preventivă formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman în dosarul de urmărire penală nr. 303/P/2021 şi: În temeiul art. 223 alin. 2 teza a II din noul Cod de procedură penală (NCPP) şi art. 225, 226 NCPP dispune arestarea preventivă a inculpatului Grigoraş Marian Vasilică, recidivist, pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire sau alte violenţe, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare efectivă. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Grigoraş Gheorghe – pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, complicitate la lovire sau alte violenţe, şi tâlhărie calificată. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare efectivă. Constată că inculpaţii au fost asistaţi de avocat ales”, se arată în decizia instanţei.

Cei doi fraţi au sechestrat un bărbat, în ziua de 25 ianuarie 2021, într-o locuinţă din Cordun, l-au agresat şi i-au luat geaca, după care l-au ars cu un fier încins, provocându-i răni care necesită 25 – 28 de zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.

După emiterea mandatului de arestare preventivă, cei în cauză au fost dați în urmărire națională și internațională întrucât se sustrăgeau executării sentinței și au fost localizați în localitatea italiană Châtillon – Valle d’Aosta. Informațiile privind localizarea exactă a persoanelor urmărite au fost transmise operativ Poliției italiene de către Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Localizarea persoanelor urmărite s-a realizat cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române, Serviciul pentru Cooperare Internațională de Poliție – SIRENE Italia si Echipa Mobilă (Squadra Mobile) Aosta, precum și cu sprijinul unui polițist din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, care a activat anterior ca specialist de suport operativ al Poliției Române la Roma”, a declarat agentul georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

C.M.

Articolul precedentCasa unui cunoscut patron de magazine distrusă de incendiu
Articolul următorO singură comună este liberă de Covid – rata de infectare în fiecare localitate din Neamț