Un băiețel în vârstă de 1 an și o fetiță, de 5 ani, au fost răniți într-un accident rutier produs aseară la o trecere pentru pietoni, din orașul Bicaz. Mașina în care erau copiii a fost lovită de un autoturism ajuns de pe contrasens, după ce șoferul a încercat să evite coliziunea cu mașina oprită la trecerea pentru pietoni. La locul accidentului, produs aproape de Spitalul orășenesc Bicaz, au ajuns rapid echipajele de ambulanță, care au preluat copii, politraumatizați, și i-au dus la spitalul din localitate, iar apoi la UPU Piatra Neamț. La spital a fost transportat și tatăl copiilor, un bărbat de 35 de ani, din Vaslui, care conducea mașina. Bunica copiilor, în vârstă de 62 de ani, a făcut un puseu de tensiune și a primit îngrijiri medicale la spitalul din Bicaz. accident trecere Polițiștii rutieri care au făcut cercetări la locul accidentului au stabilit că șoferul care a provocat accidentul nu consumase alcool. „În urma cercetărilor, s-a stabilit că în timp ce un bărbat de39 de ani, din București, conducea un autoturism pe strada Barajului, din orașul Bicaz, pentru a evita impactul cu autoturismul oprit la o trecere pentru pietoni, a virat stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism de pe celălalt sens, condus de un bărbat de 35 de ani, din Vaslui. Accidentul s-a soldat cu patru victime, un băiețel, în vârstă de 1 an din Vaslui, o fetiță de 5 ani din Italia, șoferul și o femeie de 62 de ani, din Vrancea, toate din autoturismul lovit, care au fost transportate la spitale pentru îngrijiri. În cauză continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. (C.I.)

Articolul precedent10,67 milioane de lei în Neamț. Cât a primit fiecare localitate la rectificarea bugetară
Articolul următorL1 Politehnica Iaşi învinge la FCSB şi urcă pe locul 2 * Rezultate complete * Clasament