Doi copii care mergeau cu aceeași bicicletă, răniți în accident

Doi minori, cu vârste de 6 și 11 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au ajuns la spital, după ce au fost răniți într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc pe 2 mai, după amiază, în localitatea Păstrăveni.

“Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 45 de ani, din județul Iași, conducea un autoturism în localitatea Păstrăveni, ar fi acroșat doi minori, în vârstă de 6 și 11 ani, din Dumbrava Roșie, ce se deplasau împreună pe aceeași bicicletă, rezultând rănirea acestora“, anunță Poliția Neamț.

Cadrele medicale de la Ambulanţa Neamț au stabilit că ambii copii au fost policontuzionați, aceștia fiind preluați și transportați la Centrul Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Târgu Neamț. Anchetatorii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu acuze de vătămare corporală din culpă. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...

Vaslui. Două persoane au murit într-un accident produs între un autoturism și un autotren

În dimineața zilei de astăzi, s-a produs un accident...

Iași. O femeie ar fi oferit unei minore bani și o mașină pentru a-și schimba depoziția

O femeie din orașul Hârlău, județul Iași, a fost...

Sărbătoarea creștină a Înălțării Sfintei Cruci

În data de 14 septembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...

Sărbătoarea creștină a Înălțării Sfintei Cruci

În data de 14 septembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc...

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...