Direcția Națională Anticorupție anunță ample percheziții în mai multe județe din țară într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție. Faptele vizate de anchetă ar fi avut loc în perioada 2023 – 2024. Descinderile au loc în nu mai puțin 60 de locații, domiciliile unor persoane fizice și sedii de firmă din București și 12 județe, din regiunea Moldovei de interes pentru anchetatori fiind județul Iași.
„În cursul zilei de 09 octombrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 60 de locații situate pe raza municipiului București și a 12 județe (Ilfov, Ialomița, Prahova, Giurgiu, Constanța, Iași, Timiș, Caraș Severin, Cluj, Bihor, Maramureș, Arad), reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile sau punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, conform DNA.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție, Direcției Generale Antifraudă Fiscală și Brigăzii Speciale de Intervenție Jandarmi din județele menționate anterior. „Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, mai arată sursa citată.
(G. S.)