”Distanțarea socială” în familie: o femeie de 45 de ani și-a bătut frații cu bâta

O femeie de 45 de ani, din Mărgineni, secondată de concubinul ei, în vârstă de 40 de ani, cu care și-a împărțit ”atribuțiile”, i-a snopit în bătaie pe frații ei, în ziua de 9 aprilie. După consumarea agresiunii, cele două victime au anunțat poliția.

”Investigațiile au relevat faptul că, în timp ce o femeie de 45 de ani, împreună cu concubinul acesteia de 40 de ani, ambii din localitatea Mărgineni, se aflau în incinta domiciliului, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat acte de violență, folosindu-se de un obiect din lemn, față de frații săi de 40, respectiv 41 de ani, din aceeași localitate”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.”Polițiștii au demarat cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie”.

Cei doi concubini au fost reținuți, pentru 24 de ore, fiind introduși Arestul IPJ Neamț, iar astăziurmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

C.M.

 

Autor:

Ultima ora

Accident la Girov – biciclist lovit de o mașină

Un bărbat în vârstă de 73 de ani din...

Neamț. Inspectorii de muncă au verificat beneficiarii care utilizează zilieri

Funcționarii din cadrul ITM Neamț au efectuat verificări la...

Una din trei case de asigurări din Regiunea Nord-Est ar putea avea director nou

Trei case de asigurări de sănătate din regiunea Nord-Est...

Ceremonie militară dedicată memoriei generalului Nicolae Dăscălescu

Militarii Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski”  Piatra Neamț,...

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...