Directorul DGASPC Neamț – ținut în funcție în disprețul ANI, deciziei instanței și a comisiei de disciplină

Cazul Cristinei Păvăluță, directoarea DGASPC Neamț, declarată incompatibilă pentru că, simultan cu funcția de la instituția județeană, a ocupat-o și pe cea de membru în Consiliul de Administrație al SC Parking SA, a intrat într-o nouă etapă.

Cu decizia definitivă de la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu un raport de comisiei de disciplină constituită la Consiliul Județean Neamț în același sens cu decizia instanțelor, executivul a promovat un proiect de hotărâre privind sancționarea celei în cauză. Potrivit proiectului, consilierii erau chemați să voteze destituirea doamnei Păvăluță din funcția publică, făcându-se trimitere la toate documentele amintite deja.

Surpriza, pentru cei care nu cunosc jocurile de interese din subteranele Consiliului Județean, a venit la momentul discuțiilor și la votul secret. Consilierul liberal Mihai Stoica a cerut explicații, că de ce trebuie scoasă castana fierbinte cu votul consilierilor, dl. Florin Hopșa a cerut un raport comparativ cu cazul consilierului Baciu, și el declarat incompatibil, cu hotărâre definitivă a instanței, pentru ca, la momentul votului, cei 14 liberali să nu participe. O decizie cel puțin surprinzătoare, chiar și din perspectiva jocului politic, care a echivalat cu picarea proiectului, deoarece era previzibil că cei din PSD nu vor vota pentru destituire, grație atașamentului pentru Dan Vasile Constantin.

În aceste condiții, au fost 16 voturi exprimate, 15 valabile, unul anulat; pentru destituire, au votat 4 consilieri, iar 11 împotrivă. Cât din circul de ieri, din ședința CJ, a fost blat ordinar rămâne incert. Rămâne cert că, dna își păstrează incompatibilitatea, plus decizia comisiei de disciplină și, mai ales, cu postul de director, dacă nu cumva va ușura munca celor de la Consiliul Județean și își va da demisia.

Despre ședința Consiliului Județean Neamț de ieri, 27 august, mai puteți afla câte ceva aici. (V.B.)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ceremonie militară dedicată memoriei generalului Nicolae Dăscălescu

Militarii Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski”  Piatra Neamț,...

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...