Directorii, agenți de publicitate pentru profesională

profesionala

Directorii unităților de învățământ din Neamț care vor clase de învățământ profesional cu durată de 3 ani trebuie să alerge prin școlile gimnaziale după elevi. Acesta este mesajul pe care reprezentanții Inspectoratului Școlar l-au transmis celor care vor clase de profesională.

Dacă până acum învățământul profesional avea o durată de 2 ani și recrutarea începea din cadrul liceelor, după absolvirea clasei a IX-a, începând din acest an învățământul profesional va avea o durată de 3 ani, iar selecția se face după absolvirea clasei a VIII-a. Copiii se vor înscrie direct după absolvirea gimnaziului, dar misiunea directorilor devine una mai dificilă. Aceștia vor trebui să convingă părinții și elevii care se pregătesc să termine clasa a VIII-a despre utilitatea și beneficiile cursurilor din școlile profesionale. Directorii îi pot atrage deocamdată cu bursa lunară venită de la Ministerul Educației, în valoare de 200 de lei, pentru fiecare elev de profesionalăm, pe toată durata școlarizării.

„În calitate de directori, veți răspunde direct de constituirea claselor”, a declarat Mircea Corlățeanu, inspector de specialitate din cadrul IȘJ, care a menționat că popularizarea este una din măsurile pe care directorii trebuie să le pună în aplicare dacă vor să aibă elevi.

Spre deosebire de repartizarea computerizată de care au parte elevii care au optat pentru un liceu, cei care vor școală profesională vor trebui să își depună cererile la școala unde vor să urmeze cursurile. Unele școli își pot rezerva dreptul de a organiza și o etapă de preselecție, ceea ce este puțin probabil în condițiile în care pentru această formă de învățământ nu există foarte mulți solicitanți. Anul trecut peste 200 de locuri nu și-au găsit candidați, fapt pentru care au fost desființate mai multe clase de profesională.

Pentru atragerea de candidați, MEN a creat și un cadru legal prin care este acceptat orice absolvent de gimnazială care nu depășește 18 ani până în anul înscrierii. „Vorbim aici, înclusiv de elevii care au absolvit clasa a IX-a sau a X-a și au abandonat școala. Nu se menționează nicăieri că cei care au abandonat școala nu au dreptul să se înscrie la școala profesională”, a adăugat inspectorul Corlățeanu. Pentru înscriere există 3 etape: prima etapă se va desfășura în perioada 25-26 mai, a II-a – în perioada 25-27 iulie, ultima etapă fiind programată la începutul lunii septembrie. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...