0:00

Director din Neamț condamnat în Dosarul Transformatorul: ”Nu-l cunosc pe Fenechiu!”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Așteptată cu sufletul la gură de o țară-ntreagă, de șefii partidelor politice, care-și rezolvă treburile la nivel de guvern, sentința în Dosarul Fenechiu are consecințe destul de puternice în Neamț. Unul dintre condamnați, la 6 ani de închisoare și 5 ani pedeapsă complementară privind interzicerea unor drepturi, a fost o perioadă de timp unul din directorii fostului IRE (Întreprinderea de Rețele Electrice) Neamț. Este vorba despre Ion Marghidan. Acesta a deținut funcții tehnice și executive în structurile care s-au desfăcut din IRE. În 2004, a ajuns director general al SISEE (Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice) Moldova, după ce îi fusese adjunct directorului general Turbatu.

Numele lui Marghidan este asociat profesional și cu ELCO, unde i-a urmat la conducere lui George Zamfir, nimeni altul decât soțul Gabrielei Zamfir, (fost manager al Spitalului Județean și actual director economic la Casa de Asigurări). Un Marghidan, Victor-Adrian, este consilier municipal la Piatra Neamț, din partea PSD. E fiul său. Camelia Marghidan, soția, este unul dintre cei mai respectați juriști din județ, având și o funcție importantă în asociația de profil. Ion Marghidan a aflat vestea condamnării sale atunci când a fost contactat de ziarul nostru. Era la volan, a tras pe dreapta și ne-a mărturisit: ”Nu-l cunosc pe Fenechiu. L-am văzut o singură dată înainte, apoi la procese. Altceva nu am de declarat în acest moment”.

În Dosarul „Transformatorul”, Marghidan a fost cercetat pentru abuz în serviciu și abuz în serviciu contra intereselor publice, alături de directorul comercial Petru Andronache, condamnat și el la 7 ani de închisoare.

Pe scurt, cei de la SISEE sunt acuzați că ar fi favorizat grupul de firme condus de frații Fenechiu, care ar fi vândut transformatoare vechi, achiziționate de la fier vechi, ca fiind piese noi, de care SISEE ar fi avut nevoie. S-a vorbit despre licitații trucate, de acceptarea livrării de produse uzate, de achiziții economice inutile și de intervenții pentru plata cu prioritate a facturilor provenite de la grupul de firme Fenechiu.

Potrivit DNA, pe lângă achiziţiile normale de echipamente şi piese de schimb, în perioada 2002 – 2005, SISEE Moldova a realizat şi achiziţii de la un grup de patru firme – SC La Rocca SRL, SC Tehnorom SRL, SC Fene Grup SA şi SC Euro Plus SRL – fără să respecte prevederile legislaţiei cu privire la achiziţiile publice, în condiţii de favorizare a acestor firme, de la care s-au cumpărat, la preţuri de produse noi, transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi, fabricate în anii 1970 – 1980, potrivit procurorilor. Totodată, procurorii au arătat că 99,98% dintre produsele respective au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind în final achiziţii de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile şi cauzatoare de prejudicii bugetului societăţii, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau. Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total este de 7.529.594,1 lei (6.327.390 de lei plus TVA) şi reprezintă valoarea echipamentelor necorespunzătoare achiziţionate. Prejudiciul este rezultatul a 46 acte materiale, derulate în perioada 2002 – 2005, fiecare act material însemnând o achiziţie publică efectuată de SISEE Moldova de la firmele SC La Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Euro Plus SRL şi SC Tehnorom SRL. Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice ”Electrica Serv” SA – SISE Electrica Moldova s-a constituit parte civilă în această cauză, pentru suma reprezentând valoarea prejudiciului.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, DNA a solicitat ca inculpaţii să plătească despăgubiri civile: Ioan Turbatu, Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu şi Mihai Bogdan Damian să plătească, în solidar, 3,3 milioane de lei (plus TVA), iar Ion Marghidan, în solidar cu Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu şi Mihai Bogdan Damian, alţi 2,2 milioane de lei.

Decizia nu este una definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Completul de cinci magistraţi al instanţei supreme. Procurorii DNA au anunțat deja că vor face recurs, considerând că pedeapsa de 5 ani este prea mică pentru Relu Fenechiu. Și Relu Fenechiu a făcut recurs.

Director din Neamț condamnat în Dosarul Transformatorul: ”Nu-l cunosc pe Fenechiu!”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

(Z.C.H.)

Articolul precedentA venit apa!
Articolul următorPrea puțin paturi la Oncologie

1 COMENTARIU

  1. Daca ar fi fost cinstit acest director nu ar fi cumparat piese uzate d ela nimeni
    Politicientii nostri parca sunt alesi in functie de cat de senin pot minti, cinstea este considerata un defect.
    Ma bucur ca mai reuseste si justitia sa faca ceva prin care sa ii puna la punct pe acesti politicieni pusi pe furat, din pacate semnalele sunt clare, incetul cu incetul justitia va fi ingenuncheata

Comentariile sunt închise.