Trei persoane au fost rănite într-un accident petrecut în ziua de 3 ianuarie, în localitatea Borlești. În esență, o femeie de 51 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism pe DC 125, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Rediu, la intersecția cu DJ 156 A. Ambii șoferi, precum și un bărbat de 55 de ani, pasager în mașina condusă de femeia din Bacău au suferit policontuzii, au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Municipal Roman.
”Conducătorii auto au fost testați cu etilotestul, iar rezultatele au fost negative”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”.
C.M.