Din Neamț, 430 de probe trimise într-o zi. La Iași se pot prelucra 60 de teste pe zi

După confirmarea, astăzi, 20 martie, a celui de-al 6 -lea caz de coronavirus, la un bărbat de 70 de ani, din Piatra Neamț, o amplă anchetă epidemiologică a demarat și este în curs de desfășurare. Au fost prelevate, până aseară, și din celelalte anchete epidemiologice, circa 430 de probe care au fost trimise la Iași, după cum a declarat dr. Daniela Marcoci, din cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț, în direct la emisiunea „Cafeaua de dimineață” .

Centrul de prelucrare a probelor pentru coronavirus de la Iași este suprasolicitat, zilele acestea. Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași este singurul, deocamdată, din zona Moldova, care efectuează analize la probele trimise din toate cele șase județe. Odată cu creșterea numărului de suspiciuni, laboratorul dotat cu echipamentul de testare pentru diagnosticare moleculară Real Time PCR nu poate prelucra mai multe probe. Procedura trebuie respectată pentru acuratețea rezultatelor și mai mult de 60 de teste pe zi nu pot fi prelucrate, după cum explică dr. Carmen Dorobăț, managerul spitalului de boli infecțioase de la Iași: „Noi suntem singurul laborator, după cum se știe, pentru regiunea Moldova. Indiferent câte probe ni se trimit, prelucrăm 60 de teste pe zi. Un singur test durează 4-6 ore, procedura este strictă, pentru ca rezultatele să fie conforme. Kit-uri mai avem doar până la sfârșitul săptămânii”.

Inițiativa Consiliului Județean Neamț, de a achiziționa echipamentul pentru diagnosticare moleculară Real Time PCR este mai mult decât necesară. Echipamentul destinat Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț va degreva Iașiul și situația persoanelor suspecte poate fi gestionată mai rapid aici. Conducerea spitalului analizează găsirea celor trei încăperi ce vor fi amenajate pentru instalarea  aparatului, potrivit managerului interimar Toader Mocanu. Spațiile există, personal specializat există, banii necesari au fost alocați după ce ieri consilierii județeni au aprobat rectificarea bugetului propusă de președintele Ionel Arsene. Un astfel de echipament urmează să fie pus în funcțiune și la Spitalul Județean de Urgență Suceava. Posibilitatea achiziționării rapide a echipamentului pentru spitalul de la Piatra Neamț este posibilă, dată fiind optimizarea procedurilor de achiziții publice. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...