colegiul medicilor dr marcociDupă confirmarea, astăzi, 20 martie, a celui de-al 6 -lea caz de coronavirus, la un bărbat de 70 de ani, din Piatra Neamț, o amplă anchetă epidemiologică a demarat și este în curs de desfășurare. Au fost prelevate, până aseară, și din celelalte anchete epidemiologice, circa 430 de probe care au fost trimise la Iași, după cum a declarat dr. Daniela Marcoci, din cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț, în direct la emisiunea „Cafeaua de dimineață” .

 

carmen dorobatCentrul de prelucrare a probelor pentru coronavirus de la Iași este suprasolicitat, zilele acestea. Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași este singurul, deocamdată, din zona Moldova, care efectuează analize la probele trimise din toate cele șase județe. Odată cu creșterea numărului de suspiciuni, laboratorul dotat cu echipamentul de testare pentru diagnosticare moleculară Real Time PCR nu poate prelucra mai multe probe. Procedura trebuie respectată pentru acuratețea rezultatelor și mai mult de 60 de teste pe zi nu pot fi prelucrate, după cum explică dr. Carmen Dorobăț, managerul spitalului de boli infecțioase de la Iași: „Noi suntem singurul laborator, după cum se știe, pentru regiunea Moldova. Indiferent câte probe ni se trimit, prelucrăm 60 de teste pe zi. Un singur test durează 4-6 ore, procedura este strictă, pentru ca rezultatele să fie conforme. Kit-uri mai avem doar până la sfârșitul săptămânii”.

Inițiativa Consiliului Județean Neamț, de a achiziționa echipamentul pentru diagnosticare moleculară Real Time PCR este mai mult decât necesară. Echipamentul destinat Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț va degreva Iașiul și situația persoanelor suspecte poate fi gestionată mai rapid aici. Conducerea spitalului analizează găsirea celor trei încăperi ce vor fi amenajate pentru instalarea  aparatului, potrivit managerului interimar Toader Mocanu. Spațiile există, personal specializat există, banii necesari au fost alocați după ce ieri consilierii județeni au aprobat rectificarea bugetului propusă de președintele Ionel Arsene. Un astfel de echipament urmează să fie pus în funcțiune și la Spitalul Județean de Urgență Suceava. Posibilitatea achiziționării rapide a echipamentului pentru spitalul de la Piatra Neamț este posibilă, dată fiind optimizarea procedurilor de achiziții publice. (C.I.)

Articolul precedentPrimii 5000 de lei pentru a cumpăra un aparat de ventilare mecanică vin de la un om de afaceri din Roman
Articolul următorTârgu Neamţ: Asistentele medicale instruite de managerul spitalului