Din 11.150 de nemțeni vaccinați, 13 au avut reacții adverse generale

În prima lună de vaccinare împotriva coronavirusului, 11.150 de persoane din județul Neamț au fost vaccinate. A doua doză a fost administrată la 2.004 cadre mediale și angajați din centrele rezidențiale, începând din 25 ianuarie. Potrivit Direcției de Sănătate Publică Neamț, până acum au fost raportate 13 reacții adverse generale.

Până astăzi s-au primit 11.449 doze de vaccin, dintre care 10.939 Pfizer și 510 Moderna.

Din 11.150 de nemțeni vaccinați, 13 au avut reacții adverse generale

De la mijlocul acestei luni se va face aprovizionarea cu cel de-al treilea vaccin care a fost aprobat: „Începând cu data de 15 februarie este planificată deschiderea a 4 centre noi de vaccinare, în care va fi utilizat vaccinul AstraZeneca”, potrivit DSP Neamț. Acest vaccin este recomandat persoanelor cu vârste cuprinse între 18-55 de ani, cu posibilitatea creșterii acestui interval, în funcție de apariția noilor date științifice. Intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni. Caracteristicile celor 3 vaccinuri utilizate sunt prezentate în următorul tabel:

Din 11.150 de nemțeni vaccinați, 13 au avut reacții adverse generale

„Vaccinul AstraZeneca este un vaccin monovalent compus dintr-un singur vector adenoviral modificat (un virus inofensiv), care transmite celulelor umane „instrucțiunile” necesare producerii proteinei Spike unice, specifică virusului care provoacă boala COVID-19. Sistemul imunitar al persoanei recunoaște că această proteină specifică nu ar trebui să se afle în organism și reacționează prin producerea de mijloace de apărare naturale împotriva infecției SARS-CoV-2. Vaccinul AstraZeneca este al III-lea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene și, implicit, în România”, informează DSP Neamț.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Intervenție Salvamont în Cheile Bicazului

Salvamontorii montani nemțeni intervin în Cheile Bicazului unde o...

Peste 7.000 de consumatori din Neamț nu au curent electric în urma rafalelor de vânt puternic

Vântul puternic de astăzi, 26 aprilie, a cauzt probleme...

Neamț. Peste 250.000 de țigarete de contrabandă găsite în urma unor percheziții

Poliția Neamț a efectuat sâmbătă, 25 aprilie, 4 percheziții...

VIDEO. Incendiu la un depozit de gunoi din județul Iași

Actualizare: A fost transmis un mesaj RO-ALERT pentru populația...