perchezitii politieProcurorii DIICOT din Bacău au efectuat, miercuri, 12 august, mai multe percheziţii la domiciliul unor persoane bănuite de trafic cu minori. Mai corect, cu minore, fiind vorba, conform procurorilor DIICOT, de tinere între 15 şi 17 ani obligate să practice prostituţia. Acuzaţii foloseau ca acoperire un salon de masaj erotic sau apartamentul personal. Mai multe amănunte în comunicatul DIICOT.

“Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău împreuna cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău au efectuat la data de 12.08.2015, un număr de 4 percheziții domiciliare pe raza municipiului Bacău în cadrul unei acțiuni vizând identificarea și tragerea la răspundere penală a suspecților Zamfir Cosmin și Vascan Teodora cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de minori.

În cauză, exista suspiciunea rezonabilă că în perioada 2013 – 2015, suspecții Zamfir Cosmin și Vascan Teodora au recrutat tinere cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, minore pe care le adăposteau, și profitând de starea lor de vulnerabilitate, prin constrângere sau înșelăciune, le obligau la practicarea prostituției.

Activitatea infracțională se desfășura în cazul suspectei Vascan Teodora sub acoperirea unui salon de masaj erotic în diferite locații din municipiul Bacău, locații în care atât numită Vascan Teodora cât și tinerele recrutate de aceasta își ofereau serviciile sexuale în schimbul unor sume de bani cuprinse între 100 și 300 lei. Clienții erau racolați prin intermediul unor cărți de vizită distribuite de taximetriști sau prin intermediul unor anunțuri pe internet sau în presa locală.

În cazul suspectului Zamfir Cosmin persoanele vătămate erau exploatate în diferite apartamente sau în zona unor hoteluri.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău, vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 8 persoane.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău și precum și a Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către DOS—SOS Bacău”, se precizează în comunicatul DIICOT. (ZCH NEWS)

Articolul precedentPacient transportat de urgenţă la Bucureşti cu elicopterul SMURD!
Articolul următorO tânără însărcinată a înghiţit insecticid!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.