DIICOT a destructurat un grup infracțional specializat în trafic de migranți

Polițiștii de combatere a criminalității organizate, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, sub coordonarea procurorilor DIICOT din Suceava, au efectuat 8 percheziții în județele Suceava și Botoșani, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de migranţi. Au fost indisponibilizate 4 autoturisme, un pistol, telefoane mobile, cartele SIM, un laptop, bani și înscrisuri. Șapte persoane au fost arestate, iar faţă de alta a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Pe 28 iunie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, sub coordonarea procurorilor DIICOT Suceava, au efectuat 8 percheziții domiciliare – 3 în județul Suceava și 5 în județul Botoșani -, în cadrul unui dosar penal cu privire la comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

”Din investigații a rezultat că, în perioada mai – iunie 2018, mai mulți cetățeni români și ucraineni ar fi constituit un grup infracțional organizat și ar fi comis infracţiuni de trafic de migranţi, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale. Activitățile infracționale ar fi avut loc peste frontiera de stat și în zona localității Racovăț, județul Botoșani. În fapt, grupul infracțional organizat ar fi introdus, pe teritoriul României, 4 grupuri de migranți, din care făceau parte 16 persoane, 4 dintre ele fiind depistate pe teritoriul Ucrainei. În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate 4 autoturisme, un pistol, un binoclu, telefoane mobile, cartele SIM, un laptop, bani și mai multe înscrisuri. La una dintre locuințele vizate, au fost identificați 6 migranți, aceștia fiind preluați de reprezentanții Biroului pentru Imigrări Suceava. Polițiștii au pus în executare 8 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la audieri. În baza probatoriului administrat, 7 persoane au fost reținute și, ulterior, arestate, iar față de o alta a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor de la transporturi și a luptătorilor pentru acțiuni speciale din Suceava, al polițiștilor de combatere a criminalității organizate și al celor de la transporturi din Botoșani. De asemenea, în activități au fost angrenați și polițiști de frontieră din Siret, Suceava și Botoșani și reprezentanți ai Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Rădăuţi din Inspectoratul General de Imigrări, precum și jandarmi din Botoșani. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale”, informează Poliția Română. (ZCH News)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...