Dialog pentru rezolvarea crizei de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț

Dialog pentru rezolvarea crizei de la Spitalul Județean de Urgență Piatra NeamțConducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț a încercat să pună capăt protestelor salariale din ultima săptămână, convocând o ședință de lucru, în care a încercat să aducă noi argumente în fața reprezentanților protestatarilor.

Vineri, 15 februarie, în loc de greva anunțată timid, cu care o parte a angajaților amenințaseră, a avut loc o discuție între tot staful spitalului și asistentele șefe. Nemulțumiții au primit, acum, răspuns și la reclamatele neajunsuri la medicamente și materiale sanitare, care, temporar, au primit soluție de la Consiliul Județean. Dr. Codruț Munteanu, managerul spitalului, a declarat pentru mesagerulneamț.ro, că, deși pe alocuri strident, dialogul a fost util: „Ar trebui o comunicare mai frecventă. A fost o ședință cu asistentele șefe și conducerea lărgită a spitalului. Am abordat revendicările, pe care toată lumea le-a văzut corecte, dar un pic cam zgomotoase. Toate spitalele au protestat, dar nu așa vocal. Am acceptat protestele, dar nu poziționarea noastră, a conducerii, de partea cealaltă a baricadei. Am discutat despre lipsuri și s-a ajuns la concluzia că referatele de pe secții sunt justificate și solicitările sunt pe necesar. Farmacista șefă le-a explicat că e ultima lună când se întâmplă neajunsurile. Consiliul Județean a aprobat în plus 100.000 lei pentru medicamente, farmacista șefă deja a adaptat comanda, cred că începând cu luna martie”. La această ședință, pe lângă toți șefii spitalului, au participat și responsabilii cu aprovizionarea și cu resursele umane. (Z.C.)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Intervenție la Roman după o scurgere de gaz într-un bloc

Pompierii nemțeni au intervenit, luni după-amiază, 27 iulie, după...

Practici înșelătoare în obținerea certificatul RAR Auto-Pass

Registrul Auto Român atrage atenția asupra unor practici înșelătoare...

Neamț. Accident pe E-85 la Cordun

Duminică, 26 iulie, două persoane au fost rănite într-un...

Intervenție la Roman după o scurgere de gaz într-un bloc

Pompierii nemțeni au intervenit, luni după-amiază, 27 iulie, după...

Practici înșelătoare în obținerea certificatul RAR Auto-Pass

Registrul Auto Român atrage atenția asupra unor practici înșelătoare...

Neamț. Accident pe E-85 la Cordun

Duminică, 26 iulie, două persoane au fost rănite într-un...

Ziua Imnului Național al României marcată la Piatra Neamț

Garnizoana Piatra Neamț organizează ceremonia militară dedicată Zilei Imnului...

Suceava. Atenționare meteo cod galben: averse torențiale, vânt, vijelii, descărcări electrice și grindină

Administrația Națională de Meteorologie a transmis două atenționări meteo...