Joi, de Înălțare, n-am avut ce face și a trebuit să-mi iau nevasta și copii, din Bâlci de la Humulești. Era ultima zi de Bâlci, iar consoarta n-a mai putut ține piept lacrimilor de crocodil ale celui mic, așa că l-a dus. Iar eu am avut ingrata sarcină să-i iau la o anumită oră. Lacrimile nu m-au convins să merg și eu! Nu merg la Bâlci, din mai multe motive: aglomerație, transpirație, zeci de „melteni” pe metru pătrat, rromi, zgomot, manele, semințe scuipate, mirosul de mici și bere de proastă calitate, țărani de oraș cu tricouri sclipitoare mulate pe burțile imense, kitsch, poluare fonică cu Connect-R, Velea, CRBL și Smiley. Iar lista poate continua! La Bâlci, e plin de cocalari. Atât cocalari din specia care ascultă manele și aruncă gunoaiele pe jos, cât și cocalari din specia „N-ai să-mi dai și mie zece lei să-mi iau țigări?” Am ajuns la concluzia că trebuie să te naști cu o anumită doză de inconştienţă, ca să ajungi să-ți placă să mergi la Bâlci. E ca și cum unora dintre noi, bărbații, ne-ar plăcea să ne bărbierim fără spumă de ras! Așa și ăștia! Sute de tarabe te îmbiau să cumperi toate chinezăriile posibile. De la pieptene până la aparate foto marca NIKOM sau încălțări sport, ADIBAS ori MIKE. Nelipsita vată de zahăr, berea la pahar de plastic, covrigii, semințe de floarea soarelui, oferite de vânzătoare cu negru sub unghie, hărmălaie, călcat pe picioare, țipete, iujuri, în care celor mai mulți dintre cei care s-au urcat li se dădeau ochii peste cap și berea le venea înapoi pe gât. Toate astea păleau însă în fața holteilor care loveau la aparatul de box. Nu vă imaginați câtă mândrie, câtă trufie și câtă (i)responsabilitate se citea în ochii lor, deja tulburi de bere. De pe margine, câteva fete, din categoria „Miss de la țară”, priveau timorate prestația masculilor. „Uiti, uăi, oleacă. Minjea asta îi cât capu’ lu’ Marișica!” Norocul meu a fost că mi-am găsit consoarta și ștrumful destul de repede, așa că n-am fost nevoit să fiu poluat fonic mult timp cu Vijelie sau Connect-R. Bărbați și femei în toată firea, tineri și tinere, au rămas, în continuare, la Bâlci. Dacă viitorul țării sunt specimenele de la Bâlci, atunci îmi permit să emit o remarcă: Avem o țară frumoasă, păcat că-i populată! (C.T. STURZU)
