O dublă tragedie s-a petrecut într-o familie din Piatra Neamț. Femeia, în vârstă de 56 de ani, care lucra de mulți ani în Italia, s-a întors acasă, acum o lună, să aibă grijă de fiul ei. Tânărul, în vârstă de 31 de ani, suferea de o boală incurabilă și ajunsese în ultima fază. A fost internat în spital și a murit pe 29 noiembrie. Nimeni n-a reușit să o găsească pe mama lui, să-i dea vestea. În cele din urmă, fratele femeii a apelat la un vecin, care avea o cheie, pentru că mai vedea de băiat până să se întoarcă mama lui în țară, și au intrat împreună în apartament. Asta se întâmpla în ziua de 2 decembrie. Femeia era moartă, posibil din aceeași zi în care a încetat din viață și fiul ei. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală. La autopsie nu s-a putut stabili cauza morții, din cauza stării de degradare în care se afla cadavrul, după două-trei zile de stat la o temperatură ridicată (în casă era foarte cald). Medicii legiști au recoltat probe din organele interne, care vor fi supuse analizelor histopatologice, în vederea stabilirii cauzei decesului. (C.M.)

Pe Facebook, un cunoscut al familiei a lansat un apel umanitar:

«ANUNT UMANITAR!

Asa dupa cum anuntam duminica seara despre tragedia mortii prietenului nostru Trisca Matei si a mamei sale Irina Mihaela, Matei dupa o lunga si grea suferinta a decedat la spital iar mama lui a fost gasita decedata in casa.
Eu cu acordul singurului fiu si frate Trisca Mircea, apelam la oamenii de buna credinta si cu sufletl mare, sa-l ajutam pe Mircea sa-si poata conduce pe ultimul drum mama si fratele. Tragedia a venit pe neasteptate de aceia orice ajutor in bani este bine primit. cei care doresc pot dona in contul RO52RZBR0000060012056557 sau la telefon 0741913952. Va multumim ca dintr-un gest mic impreuna putem inmormata crestineste 2 oameni. Dumnezeu sai ierte si sa aibe parte de lumina vesnica. Dumnezeu sa va ajute si pe voi pe toti, Amin.»

Articolul precedentA plecat dintr-un centru de educație incluzivă, îl caută poliția
Articolul următorIncendiu la Spitalul Județean, pompierii au stat la barieră :)
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.